Povestea nefardată a unui cuplu care a plecat la muncă în Anglia, pornind de jos. Deşi au avut ghinion şi au depus zeci de CV-uri pentru a-şi găsi de muncă, doi asistenţi medicali din Iaşi, soţ şi soţie, vor să rămână în Anglia pentru a-şi face meseria. Au pus deja deoparte 20.000 de lire şi vor să-şi ia casă. Cât priveşte ieşirea Marii Britanii din UE, Răzvan Beşleagă o consideră o oportunitate pentru că ar scăpa de concurenţă.
Răzvan Beşleagă are 27 de ani şi a făcut cursurile de asistent la Iaşi, la fel ca actuala lui soţie, Cerasela.
Agenţie dubioasă de recrutare
„Am terminat cursurile de asistent medical în 2012. Cela (n.r. – Cerasela) a terminat cu un an înaintea mea. Înainte de a pleca, soţia mea a lucrat aici la un cabinet stomatologic şi la Grădiniţa «Căsuţa Zânelor». În februarie 2013, am plecat prin intermediul unei agenţii din Manchester. Am dat un interviu pe Skype şi au spus să venim pentru training. Noi ne-am plătit biletele de avion şi ne-am dus acolo. Şeful agenţiei era un jamaican foarte dubios. Ne-a cazat într-o cameră cu alţi opt băieţi. Am mers la câteva cursuri şi când ne-a spus că nu putem lucra în acelaşi loc, am renunţat la ideea de a lucra cu el. I-am achitat cursurile şi am renunţat“, îşi începe Răzvan povestea.
În gazdă la văru’
Văzând că promisiunile iniţiale nu au nicio legătură cu realitatea, Răzvan a apelat la un văr de-al său care era taximetrist în Plymouth. Acesta i-a luat la el acasă şi timp de două luni şi-a căutat de muncă. „Am stat două luni la Adi, vărul meu, şi am plătit 3.500 de lire pentru cazare, masă şi utilităţi. Şi i-am mai dat 1.250 de lire pentru un Peugeot 407 mai vechi. Noi când am plecat încolo am avut doar 500 de lire. Toţi banii i-am dat treptat, după ce ne-am angajat. După ce am avut de muncă, ne-am mutat toţi într-o casă, aproape de periferie. Apoi au început însă să apară discuţii, invidie şi atunci eu cu Cela ne-am mutat într-un apartament cu două camere şi living“, explică asistentul ieşean.
Soţii Răzvan şi Cerasela Beşleagă s-au împlinit: îşi ştiu viitorul
Infirmieri timp de un an şi jumătate
Până şi-au găsit un loc de muncă, cei doi ieşeni au încercat la mai multe instituţii de îngrijiri paleative. „Ne-am depus CV-uri şi am dat interviuri la vreo 19. Între timp, am vrut să mă angajez şi la o fabrică de peşte, nu m-au primit pentru că nu aveam specializare. În cele din urmă, la al 20-lea care-home, la Roborough House, ne-au angajat. Acolo erau 50 de pacienţi. Neavând PIN-ul (un cod al asistenţilor din Marea Britanie n.r.), noi am început în calitate de carrier, un fel de infirmier. Am muncit acolo un an şi am făcut absolut tot ce ţine de îngrijirea unui bolnav, de la stat de vorbă cu el, până la schimbat scutece şi şters la fund. Lucram în ture de 12 ore. Munceam 48 de ore în total pe săptămână, fără a se ţine cont că e week-end sau nu. Eram plătiţi cu 6,90 de lire pe oră. Împreună, luam aproximativ 2.200 de lire“, spune Răzvan.
PIN-uri de asistent medical
Ştiind că sunt asistenţi şi fiind foarte mulţumit de cum munceau cei doi ieşeni, managerul care-home-ului le-a propus să se întoarcă în ţară şi să-şi facă PIN-urile. „Noi am plătit actele, iar el ne-a plătit transportul şi ne-a închiriat maşină. Am venit în ţară, am făcut toate actele şi ne-am întors. Am aşteptat şase luni, timp în care am continuat să lucrăm ca infirmieri“, adaugă Răzvan.
Când au primit PIN-urile de asistenţi medicali, la „Roborough House“ nu mai erau locuri de asistenţi aşa că au fost nevoiţi să-şi caute iar un loc de muncă. „Am fost la mai multe interviuri şi am fost acceptaţi la «Cann House». Acolo erau doar îngrijiri paleative, pentru 70 de pacienţi. La un moment dat au început să aducă pentru îngrijiri şi persoane obeze, care ajungeau şi la 400 de kilograme. Acolo am stat şapte luni. Eram plătiţi cu 13,50 lire pe oră. Încet, încet, lucrurile au început să schimbe în rău. Văzând că muncim şi că suntem dedicaţi, au început să ne dea din ce în ce mai multe lucruri de făcut, ajungând să fim şi recepţionişti şi infirmieri, fără vreun ban în plus“, rememorează asistentul ieşean.
Întoarcerea la Roborough House
Cum lucrurile nu mai mergeau foarte bine, Răzvan şi Cela au vorbit cu managerul de Roborugh House, cu care se înţelegeau foarte bine, şi au avut norocul să fie libere două posturi de asistenţi medicali. Au fost primiţi imediat şi au continuat să muncească acolo. „E foarte greu în Anglia să devii asistent medical. Şcoala costă aproximativ 10.000 de lire pe an. În total, vreo 30.000 de lire, în timp ce la noi te costă 2.500 de lei. Neavând asistenţi medicali, ne-au primit pe noi şi ne-au oferit contracte pe termen nelimitat, cu 15,50 de lire pe oră. Contractul e de 36 de ore pe săptămână, iar orele suplimentare sunt plătite cu 19,50 de lire. Împreună luăm aproximativ 4.000 de lire, cu tot cu orele suplimentare“, socoteşte Răzvan.
Citește și Internată cu forța la Socola și abandonată. Bătrână aruncată de fiică la coșul cu vechituri
Vor să-şi ia casă şi să rămână în Anglia
În cei doi ani şi jumătate cât au lucrat în Anglia, cei doi asistenţi ieşeni au reuşit să strângă aproximativ 20.000 de lire şi nu vor să se mai întoarcă în ţară. „Chiria e 575 de lire. Utilităţile ajung aproximativ 100 de lire. La serviciu avem o masă asigurată, pentru 2 lire, deci cheltuim foarte puţin pe mâncare. Dacă mai pui telefon mobil, ţigări, ieşiri în oraş, o haină, transportul, ajungi la 1.500 de lire. Poţi să pui deoparte aproximativ 2.500 de lire pe lună. Noi am strâns până acum aproximativ 20.000 de lire. Vrem să ne stabilim acolo, să ne cumpărăm o casă, care ajunge la aproximativ 150.000 de lire. Ne-am interesat şi ar veni să plătim lunar, timp de 25 de ani, 590 de lire, aproape cât dăm acum chirie. În Anglia, munca mea este apreciată la adevărata valoare! În câţi ani aş reuşi eu să strâng 20.000 de lire în România?! Plus că acolo suntem trataţi civilizat şi munca noastră este apreciată“, conchide Răzvan.
Brexit-ul este o alegere bună pentru o parte din cei ce locuiesc în Marea Britanie
„Ieşirea din UE, o idee foarte bună“
Pentru Răzvan Beşleagă ieşirea Marii Britanii din UE nu reprezintă o problemă. „S-ar putea să fie mai bine pentru noi dacă Anglia nu mai este în UE şi nu mai rău, cum spune toată lumea. Noi lucrăm de ceva timp acolo, avem contracte pe perioadă nedeterminată şi, chiar dacă s-ar introduce permisele de muncă, nu ar fi o problemă să le obţinem. Spun că ar fi mai bine pentru că nu ar exista concurenţă şi nu ar mai veni oricine să lucreze în Anglia“, crede Răzva
n.
