Atac armat în Stuttgart. Avocat luat ostatic și ucis de răpitor

0
142

Doi oameni au murit după ce poliţia germană a luat cu asalt un birou de avocatură din oraşul german Stuttgart, unde o persoană înarmată luase ostatic un avocat.

 

Potrivit presei locale din Stuttgart, citată de cotidianul The Independent, aproximativ 100 de poliţişti şi membri ai forţelor armate speciale au intervenit în forţă pentru a rezolva o situaţie de criză generată de un bărbat înarmat care a pătruns într-un birou de avocatură şi a luat un ostatic.

 

Surse din anchetă spun că atacatorul şi victima sa au fost găsiţi morţi de poliţişti în subsolul clădirii unde-şi avea sediul cabinetul de avocatură. Cei doi bărbaţi au fost găsiţi împuşcaţi, iar oficialii Poliţiei au declarat că ofiţerii care au pătruns în clădire nu au tras niciun foc de armă. Oficialii Poliţiei au mai declarat că în atac au murit un avocat în vârstă de 75 de ani şi un alt bărbat, de 67 de ani, din Frankfurt.

 

Tragedia s-a petrecut în după-amiază zilei de luni, 11 iulie, într-o zonă rezidenţială din estul oraşului Stuttgart. Apariţia atacatorului înarmat, care se pare că ar fi tras focuri de armă înainte de a intra în clădire, a fost raportată Poliţiei locale în jurul orei 14.00.

 

Forţele de ordine au izolat în prima fază zona şi au dispus oprirea traficului auto şi transportului public. Poliţia locală desfăşoară o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat în interiorul biroului de avocatură.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments