DNA a făcut publice motivele pentru care Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis, ieri, în judecată. Procurorii spun că Tal Silberstein l-a vizitat pe fostul premier la Guvern.
Vizitele dese ale cetățeanului israelian, la vremea respectivă consultant pentru partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu atunci, adică PNL, și totodată premier, sunt puse de procurori pe seama influenței de care Tal Silberstein se folosea pentru a-l convinge pe Paul Al României să-i dea sume de bani astfel încât să reușească să obțină în numele său retrocedarea pădurii Snagov și a fermei Băneasa.
În ceea ce privește alte declarații date atunci la DNA de către Călin Popescu Tăriceanu, procurorii spun că există și alți martori care îl contrazic pe actualul președinte al Senatului.
Ieri, Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului în dosarul Pădurea Snagov și Ferma Băneasa.
Potrivit procurorilor anticorupție, Călin Popescu Tăriceanu ar fi mințit într-o declarație dată în calitate de martor în fața procurorilor cu privire la modul în care s-a făcut retrocedarea unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa.
De asemenea, potrivit procurorilor, Călin Popescu Tăriceanu ar spus în mod nereal și că nu știe nimic despre implicarea cetățenilor israelieni în procedurile de retrocedare.
În dosarul retrocedării Fermei Băneasa şi a Pădurii Snagov, procurorii DNA Braşov au trimis în judecată 21 de persoane. Paul al României deschide lista acuzaţilor, ca beneficiar direct al terenurilor, a căror valoare depăşeşte, spun anchetatorii, 145 de milioane de euro.
Remus Truică, om de afaceri cu puternice conexiuni politice, aşa cum îl caracterizează procurorii, a avut însă de câştigat cel mai mult, după ce l-a convins Paul al României să îi cedeze 80% din tot ce obţine în procedurile de retrocedare, drept răsplată pentru influenţarea factorilor decisivi.
Dan Andronic este şi el judecat în acest dosar, pentru că ar fi făcut presiuni mediatice în interesul grupului. Miliardarul Benjamin Steinmetz va fi judecat în lipsă, fiind principalul finanţator.
Un rol important l-ar fi jucat în grup şi fostul consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, israelianul Tal Silberstein.
(Sursa: digi24.ro)