Erdogan continuă epurările halucinante: 15.000 de profesori, 1.577 de decani și 100 de membri ai serviciului de informații, dați afară

0
123

Ministerul turc al Educaţiei a anunţat marţi suspendarea a 15.200 de membri ai personalului din subordine din cauza legăturilor pe care le-ar avea cu puciul ratat din weekend, potrivit postului privat NTV, scrie Reuters.

 

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat marţi că este vorba despre personal atât din mediul urban, cât şi din mediul rural şi că o anchetă a fost deschisă împotriva acestor persoane, potrivit The Associated Press.

 

De asemenea, Consiliul Superior pentru Învăţământ a dispus ca 1.577 de decani din universităţi publice şi private din întreaga ţară să părăsească funcţiile, potrivit postului public TRT, citat de Reuters.

 

Aceste decizii au fost anunţate pe fondul epurărilor care au vizat deja mii de persoane din cadrul armatei, poliţiei, paratului judiciar şi serviciilor de informaţii, dar şi Cabinetul premierului şi Direcţiei pentru Afaceri Religioase.

 

În cadrul Organizaţiei Naţionale pentru Informaţii, 100 de persoane – dintre care marea majoritate nu se mai aflau în serviciul activ – au fost suspendate, a declarat marţi un oficial turc de rang înalt.

 

Aproape 400 de funcţionari de la Ministerul Familiei şi pentru Afaceri Sociale au fost demise, anunţă agenţia oficială Anatolia.

 

Guvernul îl acuză pe predicatorul Fetullah Gulen că se află în spatele loviturii de stat eşuate din noaptea de vineri spre sâmbătă şi a cerut marţi extrădarea acestuia din Statele Unite, unde s-a autoexilat în 1999.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentLuptător român de K1, împușcat mortal în Olanda
Articolul următorȘi-a ucis soția din cauza discuțiilor pe care aceasta le avea cu alți bărbați pe Facebook
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments