Euro 2016: Griezmann trimite Germania acasă şi Franţa visează la titlul european

0
132

Naţionala Franţei a câştigat, scor 2-0 (1-0), partida cu Germania, în a doua semifinală a Campionatului European, disputat pe Stade Velodrome din Marsilia, iar echipa lui Didier Deschamps va juca finala cu Portugalia.

 

Francezii au prima ocazie a meciului. Combinaţia dintre Matuidi şi Griezmann scoate din joc doi fundaşi nemţi, vârful lui Atletico beneficiază de un paravan al lui Giroud, trage cu dreptul la colţul lung, dar nu face suficient pentru a-l învinge pe Neuer.

 

Replica nemţilor vine după cinci minute. Emre Can centrează pentru Muller, dar vârful lui Bayern trimite slab din poziţie bună. La faza următoare, Can şutează cu stângul din marginea careului de 16 metri, dar Lloris respinge greu.

 

Treptat, nemţii trec la cârma jocului şi în minutul 28 Schweinsteiger şutează de la distanţă, mingea se duce sub bară, dar Lloris respinge.

 

În prelungirile primei reprize, Schweinsteiger sare la cap cu mâna depărtată de corp, mingea reluată de Evra cu capul îl loveşte în braţ şi Rizzoli arată penalty. Execută Griezmann, în dreapta lui Neuer, şi Franţa intră în avantaj la cabine.

 

După pauză, nemţii aleargă după egalare, dar golul vine la cealaltă poartă în minutul 72. Kimmich greşeşte grav, Pogba centrează din stânga, Neuer iese şi respinge greşit, direct la Griezmann, iar vârful lui Atletico înscrie.

 

În prelungiri, Kimmich are o ocazie momunemtală, dar lovitura sa de cap e scoasă în extremis de Hugo Lloris.

 

CASETA TEHNICĂ

Germania: Neuer – Hector, Howedes, Boateng (Mustafi 61), Kimmich – Schweinsteiger (Sane 78′), Kroos, Emre Can (Gotze 67) – Ozil, Muller, Draxler. Selecţioner: Joachim Low.

 

Franţa: Lloris – Sagna, Umtiti, Koscielny, Evra – Sissoko, Matuidi, Pogba – Payet (Kante 71), Giroud (Gignac 78′), Griezmann (Cabaye 90+1). Selecţioner: Didier Deschamps.

 

Arbitri: Nicola Rizzoli, Elenito Di Liberatore, Mauro Tonolini; adiţionali: Daniele Orsato, Antonio Damato (toţi din Italia), rezervă: Damir Skomina (Slovenia).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments