Eveniment teatral deosebit, la Iași: GOLDBERG SHOW. Facerea lumii şi alte întâmplări, cu Marcel Iureș

0
175

Teatrul Naţional Iaşi anunţă un final de stagiune al excelenţei în viziune regizorală, scenografică, în interpretare scenică.

 

Pe scena Sălii Mari, pe 10 şi 12 iulie, de la ora 19.00, un eveniment teatral deosebit: GOLDBERG SHOW. Facerea lumii şi alte întâmplări (avanpremieră), adaptare de Anca Măniuţiu după Variaţiunile Goldberg de George Tabori

traducere: Alexandru Al. Șahighian

regie: Mihai Măniuţiu

decor: Adrian Damian – câştigător al Premiului UNITER 2016 pentru cea mai bună scenografie (Cântăreaţa cheală, regia-Radu Nica, spectacol al Naţionalului ieşean)

costume: Cristina Milea

coregrafie: Andrea Gavriliu

asistent coregrafie: Oana Sandu

muzică originală: Mihai Dobre

light-design: Lucian Moga, Cristian Şimon

asistent regie: Irina Creţu

 

Distribuţia: Marcel Iureş, Călin Chirilă, Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Doina Deleanu, Oana Sandu, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu, Ionuţ Cornilă, Radu Ghilaş, Horia Veriveş

 

Andrei Andriucă, Diana Beșchia, Iuliana Budeanu, Gelu Ciobotaru, Biatrice Cozmolici, Mariana Dumitrache, Ana Maria Fasolă, Radu Homiceanu,  Andrei Iurescu, Alexandra Macovei, Laura Mătiuț, Nicoleta Miru, Sebastian Munteanu, Beatrice Teișanu, Irina Tocănel, Alexandru Torboli

 

 Prezenţa pe scena ieşeană a actorului Marcel Iureş, o incontestabilă valoare a teatrului şi cinematografiei internaţionale, rămâne o experienţă memorabilă pentru întreaga echipă a Naţionalului.

 

Marcel Iureş, deţinător al rolului principal, împreună cu actorii Teatrului ieşean şi întreaga echipă artistică, provoacă publicul să reacţioneze în faţa unui spectacol insolit, care stârneşte râsete spontane, cutremură deopotrivă şi trezeşte conştiinţe.

 

Un spectacol care nu trebuie ratat şi o întâlnire emoţionantă, după 17 ani, pe scenă, dintre Mihai Măniuţiu, renumit regizor, scenarist, scriitor, profesor, director de teatru şi Marcel Iureş.

 

„Ca stăpân al teatrului, un anume Mr. Jay, regizor, e totodată Dumnezeu, stăpânul şi regizorul lumii (Jay = Iehova). Şi pe deasupra, evident, mai e şi autorul (al textului ca şi al lumii). „Locul acţiunii“? Un teatru din Ierusalim, unde Mr. Jay, asistat de Goldberg (supravieţuitor al unui lagăr de concentrare), repetă cu o trupă de teatru cele mai dramatice momente de la Facerea lumii încoace (pe scenă domneşte haosul şi debandada, dar să ne gândim numai ce harababură cumplită trebuie să fi fost şi pe-atunci, la începuturi, când Dumnezeu, văzând toate câte făcuse, a găsit că, „iată, erau bune foarte“!).

 

Farmecul textului şi sursa inepuizabilă a comicului Variaţiunilor Goldberg vine tocmai din amestecul planurilor: cel al creării lumii, după Biblie, cu cel al creării unui spectacol (de la primele repetiţii pe scenă şi până la premieră) – teatru în teatru şi teatrul ca metaforă a lumii. Variaţiunile sunt aşadar un mix din secvenţe biblice – păcatul originar, Cain şi Abel,, dansul în jurul Viţelului de Aur, Moise şi Aaron, crucificarea lui Isus – cu vieţile private ale actorilor şi cu felurite întâmplări şi poveşti de la repetiţiile pentru spectacolul bibli. Trupa cu care lucrează Mr. Jay e plină de frustrări şi apatică, felul de a fi inegal şi coleric al regizorului le-a tăiat tuturor cheful de a mai juca. Goldberg face eforturi disperate să-l mai tempereze pe Mr. Jay şi să-i motiveze pe actori să joace mai departe. La toate astea se mai adaugă geloziile, bârfele, mofturile şi fandoselile, exploziile de furie, ifosele actorilor.

 

(…)Râsul lui Tabori, care poate şoca unele minţi înguste, este încercarea sa de a depăşi o neputinţă: să cuprindă cu mintea deopotrivă pe Dumnezeu şi Auschwitz, unde a pierit aproape întreaga lui familie. Spune Tabori undeva: „Poate că adevăratul aport evreiesc la civilizaţie constă tocmai în apropierea dintre umor şi cele sfinte… Umorul este un mod de viaţă, o cale salvatoare, şi are de-a face cu toleranţa şi cu speranţa că este posibil să trăieşti mai departe.“

 

Variaţiunile Goldberg sunt o farsă grotescă cu sensuri mai adânci şi străfulgerările unui umor negru dindărătul căruia se iţeşte oroarea unor crime din trecutul mai îndepărtat sau recent.” ( Alexandru Al. Şahighian, traducător Variaţiunile Goldberg)

 

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments