Au făcut umor de tip “quality”, au trăit bucuriile şi dezamăgirile anilor de tranziţie, s-au despărţit, au căutat moduri noi de exprimare, iar acum au viitorul incert. Îndrăgitul comediat Stamina a rememorat anii de glorie ai grupului Divertis, imediat după 1990.Televiziunea, turnee în ţară şi peste Ocean, săli pline, politicieni care veneau la spectacole cu elicopterul – toate au făcut din formaţie o etichetă a divertismentului din acei ani. „Am stat mai mult cu Toni Grecu decât cu soţia”, râde acum Stamina, dar parcă nu-i râsul lui.
După ce, în urmă cu câteva săptămâni, ieşeanul Florin Constantin „Stamina” a vorbit, pentru 7EST, despre cum funcţiona Divertis înainte de 1989, în acest interviu îndrăgitul comedian rememorează următoarea etpaă din existenţa formaţiei. Unul dintre membrii fondatori ai grupului Divertis, Stamina consideră că perioada de glorie a grupului au fost anii ’90, când au început să apară la principalele posturi de televiziune şi au avut glorioase turnee în ţară, SUA şi Canada.
Primele apariţii TV
Imediat după Revoluţie, grupul Divertis a încheiat o înţelegere cu televiziunea naţională, unde erau foarte bine cunoscuţi încă înainte de ’90. „Anii ‘90 au adus colaborarea cu TVR. Prima dată am colaborat cu ei în 1981. În ’90, am început să apărem des la TVR. Ei ne-au căutat atunci pentru că ne ştiau. Adrian Valentin, din TVR, care era regizor şi cameraman a realizat film cu noi în anii ‘80. A filmat şi spectacole de-alea noastre. Ne ştia şi Cristian Ţopescu. Cel mai îndrăgit era atunci, normal, Ioan T. Morar. El a fost un foarte bun imitator al lui Ceauşescu. Spectacolele noastre, mai bine spus «întrunirile tovărăşeşti», constau în scenete în care el îl imita pe Ceauşescu. El avea partea leului, iar noi, restul, eram corul“, îşi începe Stamina povestirea.
Divertis, anul 2000, Costineşti. Perioadă de maximă notorietate pentru grup
Parodie după Twin Peaks
Un mare succes al grupului Divertis l-a reprezentat o parodie făcută după serialul Twin Peaks, la vogă în acea vreme. „În 1991, am realizat un film cu TVR, o parodie după Twin Peaks. Ioan T. Morar avea rolul generalului nebun din Twin Peaks, dar de fapt Ceauşescu. Piticul a fost interpretat chiar de un pitic de la circul de stat. M-am întâlnit cu el acum vreo 3-4 ani şi era alcoolic. Dar atunci a fost un personaj deosebit. Eu eram şeful minerilor şi parodiam evenimentele din 13-15 iunie, apărând, din când în când, cu lămpaşul, spunând: «It’s happening again!» şi parodiind chemarea minerilor de către Iliescu“, menţionează Florin Constantin.
Greţcu, un „Iliescu“ mai veritabil de cât Iliescu
În ceea ce-l priveşte pe primul preşedinte de după Revoluţie, Ion Iliescu, acesta a fost cel mai bine parodiat de Cristi Greţcu. „El îl imita cel mai bine din grupul nostru pe Iliescu. Mie, sincer, îmi plăcea mai mult de cum îl imită Cristi pe Iliescu, decât de Iliescu.“
Mulţi dintre demnitarii de atunci veneau la spectacolele celor de la Divertis şi, chiar dacă erau parodiaţi, mergeau şi îi felicitau pe membrii grupului. „Stolojan, când era premier, venea cu elicopterul la Neptun, la spectacolul nostru. Odată, la Costineşti, a întârziat spectacolul cu 20 minute, special pentru el. Atunci am fost controlat de sepepişti înainte să ies pe scenă. În vara lui 1995, a venit la un spectacol de-al nostru domnul Viorel Hrebenciuc. S-a aşezat la loja oficială a teatrului de vară din Neptun. Eu îi cântam, arătând cu degetul înspre el: «Viorele, Viorele, ai să te împiedici tu de câteva stele». Toată lumea s-a întors către el, moment în care Hrebenciuc s-a ridicat în picioare şi s-a aplecat spre lume. Oricât de acid era textul, politicienii nu se supărau. Sau, cel puţin, nu arătau acest lucru. După spectacol, Hrebenciuc a venit în culise, ne-a felicitat şi ne-a invitat la o petrecere în discoteca Vox Maris. El atunci ne-a spus: «Puteţi să criticaţi oricât pentru că eu nu mă supăr». Într-un fel ne-am bucurat, dar, în alt fel, ne-am dat seama de inutilitatea noastră“, precizează Stamina.
„Cum mi-am dat seama că sunt prost!“
Un fin observator al vieţii politice, Florin Constantin a constatat că luptele politice erau doar la televizor, de ochii lumii. „Prin 1994, am avut revelaţia că sunt prost! Până atunci se transmiteau la TVR lucrările Parlamentului. Şi eu mă uitam cum stânga se înjura cu dreapta şi se făceau hoţi, comunişti şi securişti. Şi eu mă uitam şi ziceam: «Uite, asta înseamnă democraţie». Până într-o zi, când, întorcându-mă cu trenul Intercity de la Bucureşti, în vagonul-restaurant, am auzit o discuţie între politicienii ieşeni. La o masă, stăteau şi de stânga şi de dreapta, de la toate partidele politice. Dimineaţa mai aveau un pic să-şi ia gâtul şi acum erau veseli şi vorbeau: «Hai, băi, dai o sticlă de vin?». «Dau, da’ tu ce faci cu licitaţia aia?» «Se rezolvă, da’ dai şi tu patru sute». «Hai că dau o ladă de vin». Şi, pe urmă, adaugă unul dintre ei: «Şi du-i o sticlă de vin la masă şi lu’ ăla de la Divertis, poate zice de noi la televizor!» Atunci mi-am dat seama că sunt prost! Ei doar se făceau că se ceartă când, de fapt, aveau interese comune“, zice, amuzat, Constantin.
Experienţa televiziunii la scară mare
Televiziunea unde s-au simţit pentru prima dată profesionişti a fost ProTV, chiar dacă, la final, au plecat luând o ţeapă de câteva mii de dolari. „Din ianuarie 1996, la o lună după ce s-a înfiinţat ProTV, Sârbu ne-a chemat la el. Noi am făcut ProCorlaTeVe. A fost prima filmare adevărată. Cu nişte lumini fantastic de bune. Aveau cele mai bune scule din ţară. Sârbu a asistat la câteva filmări şi atunci ne-a propus să filmăm pentru o emisiune zilnică. Acest lucru nu a fost posibil, deoarece noi eram angajaţi pe la alte locuri de muncă, plus că aveam turnee foarte mari. Emisiunile au ajuns să fie o dată pe lună şi aveam audienţă foarte mare. Mi-aduc aminte că «minutul nostru de aur» a fost peste un meci al naţionalei. Lumea ne credea super-bogaţi, iar noi câştigam vreo 7 milioane. Un semn de bunăstare pentru mine în timpul emisiunilor de la ProTV a fost că am trecut de la ţigări Assos la Camel! Prin ‘99, ProTV ne-a tras o ţeapă de vreo 5.000 de dolari şi atunci am renunţat la colaborare“, spune ieşeanul.
Surprinzătorul partener de noapte
Pentru cei din Divertis, perioada ‘94-‘98 a fost una cu turnee extrem de obositoare, după cum povesteşte Constantin: „Am calculat că atunci am stat mai multe nopţi împreună cu Toni Grecu decât am stat cu nevastă-mea! De prin ‘93, ne deplasam cu un microbuz oferit printr-un program cultural de Fundaţia Soros. Era o janghină, dar care şi-a făcut treaba. La început, şoferi erau Mereuţă şi impresarul nostru, Lucian Revnic, un băiat din Cluj. Pe urmă, încet-încet, toţi şi-au luat permis. Normal că fiecare a fost victima bătăii de joc a colegilor în momentul în care făceau vreo gafă la volan.“
Florin Constantin (stânga), alături de Gyuri Pascu, unul dintre primii care au părăsit grupul
Turneele peste Ocean şi „coma alcoolică”
Experienţe deosebite au fost pentru membrii Divertis şi turneele din SUA şi Canada, la începutul anilor ‘90. „În ‘93, am debutat pe Broadway, la un teatru frecventat de români. Înainte de acel spectacol, lui Toni Grecu i s-a făcut rău. Ştiu că vorbeam la telefon cu cei de la 911 şi mă întrebau ce boli a avut în copilărie. Le-am zis şi eu: «Usually». Între timp, au venit, l-au luat şi l-au dus la spital. Eu i-am ţinut locul în spectacol şi, cu 20 de minute înainte de final, m-am dus să beau ceva la barul de la teatru. Aveam nişte vouchere date de organizatori. Am cerut whisky şi mi-a spus că are doar scotch. Am zis bun şi un scotch. Şi văd că îmi pune multe cuburi de gheaţă şi vreo 18 mililitri de alcool. Mă uit la barman şi el mă întreabă «Something wrong?» Zic «Yes» şi îi spun că îi dau cinci vouchere să-mi pună 100 de mililitri şi două cuburi de gheaţă într-un pahar de apă. Barmanul mă privea cu nişte ochi mari… Şi eu îl întreb: «Something wrong?» Şi el îmi zice: «Aştept să intri în comă!» Stai şi explică-i că nu intri în comă de la 100 de tărie şi că am nişte prieteni care îi beau două sticle şi nu au nimic!“ zice, râzând, Stamina.
Toni Grecu a declarat recent că intenţionează ca partea de grup pe care o conduce să se axeze pe mediul online
Grecu negocia contractele
Surse din cadrului Divertis susţin că Toni Grecu semna toate contractele cu televiziunile şi ajungea să ia şi 70% din sumă, fapt confirmat şi de Florin Constantin. „Toni a semnat în numele grupului toate contractele cu televiziunile. Nouă ne aducea doar formulare individualizate sau contractul mare, unde semna toată lumea. Acolo era trecută, de obicei, suma totală, dar nu ştiai niciodată cât câştigă fiecare. În acea sumă totală era inclusă suma de producţie, decorul, machiajul, multe alte cheltuieli. Până prin ‘97, banii erau distribuiţi semi-egal. Foarte puţin se lua pentru creaţie. Gyuri lua cel mai mult pentru interpretare. Oricum, nu depăşeam 10 milioane“, susţine Florin Constantin.
Citește și „Divertis-ul” Florin Constantin: „Înainte de 1989, foamea era principalul subiect de discuţie“