Guvernul Cioloș, sub presiune. Începe greva funcționarilor din administrația publică locală

0
103

Sindicaliştii din administraţia publică se pregătesc de grevă după ce Guvernul Cioloş a refuzat să soluţioneze revendicările salariaţilor din primării şi consilii judeţene.

 

Membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) vor participa marţi la prima formă de protest din calendarul acţiunilor organizate ca urmare a declanşării conflictului colectiv de muncă la nivel naţional, şi anume grevă de o oră la începutul programului de lucru, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele organizaţiei Valer Suciu.

 

Protestul vine după ce reprezentanţii FNSA şi ministrul Muncii – care s-au întâlnit pe 27 iunie – nu au ajuns la niciun consens în cadrul procedurii de conciliere.

 

Dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate, sindicaliştii ameninţă că pe 12 iulie vor face grevă pe toată durata programului de lucru, iar pe 19 iulie vor intra în grevă pe termen nelimitat.

 

„Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală (care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%).

 

Guvernului României are obligaţia de a soluţiona urgent problemele majore cu care se confruntă salariaţii din administraţia publică locală din România, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt şi rămân cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar. Vă reamintim că majoritatea angajaţilor din primării şi consilii judeţene au venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 01 mai 2016)”, se arată în comunicatul citat.

 

Revendicările sindicaliştilor

1. Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările ca din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu.

2. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.

3. Ţinând cont de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală, solicităm majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 %.

4. Eliminarea în totalitate a Art 31 (4) din OUG nr. 20/2016.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments