Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a participat sâmbătă, la o întâlnire regională la Slănic Moldova cu autorităţile locale din zonă pentru a discuta despre oportunităţile de dezvoltare ale turismului balnear în regiunea Nord-Est.
Noile ghiduri de finanţare (Axa prioritară 7: Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului) permit realizarea de proiecte comune între judeţe, suma finanţată pentru astfel de parteneriate fiind considerabil mai mare. Astfel, un proiect comun între judeţul Iaşi şi judeţul Bacău ar putea aduce până la 70 milioane de euro, faţă de maxim 50 milioane de euro, cât ar putea accesa un singur judeţ.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi s-a arătat preocupat de posibilitatea ca băile Nicolina, dar şi izvoarele minerale din comuna Strunga să fie prinse într-un circuit turistic în cadrul unui program cu finanţare europeană.
„Iaşul are potential turistic şi trebuie să ne promovăm bogăţiile prin toate mijloacele. Băile Strunga de exemplu pot oricând rivaliza cu cele de la Felix ori Herculane. Putem realiza un proiect comun cu judeţul Bacău, pentru că şi aici există staţiunea balneară Slănic Moldova şi salina Tg. Ocna. Putem încerca să prindem toate aceste obiective într-un circuit turistic regional” a declarat Maricel Popa.
Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a lansat invitaţia de a organiza o întâlnire la Iaşi, în luna septembrie, având ca temă accesarea fondurilor europene, la care să participe toţi şefii Consiliilor Judeţene din regiune, reprezentanţii ADR Nord-Est, dar şi Corina Creţu, Comisar pentru Politică Regională al Comisiei Europene.
La întâlnirea de la Slănic Moldova au mai participat, Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, edilii oraşelor Tg. Oca, Slănic Moldova şi Moineşti, dar şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est.