Lovitură cruntă pentru Statul Islamic: „Omar Cecenul”, unul dintre lideri, a fost ucis (VIDEO)

0
113

Omar al-Shishani, alias „Omar Cecenul”, unul dintre comandanţii grupării Statul Islamic, a fost ucis în Irak, a anunţat miercuri o agenţie de presă afiliată organizaţiei jihadiste, o lovitură dură pentru grupare.

 

„Omar Cecenul”, care purta o barbă roşcată şi care era cunoscut pentru ardoarea sa în luptă, se afla în colimatorul administraţiei americane, care îl prezenta ca pe pe un „lider de război experiementat” ce ocupa un post similar celui de „ministru al Apărării” în cadrul organizaţiei jihadiste, relatează news.ro, citând AFP.

 

Administraţia Statelor Unite a pus pe capul sau o recompensă în valoare de cinci milioane de dolari. Citând „o sursă militară”, Amaq, o agenţie afiliată Statului Islamic, a anunţat că Omar al-Shishani a fost ucis „în oraşul Sharqat, în timp ce participa (la bătălia) în vederea respingerii campaniei militare împotriva oraşului Mosul”, bastionul Statului Islamic în Irak.

 

 

Amaq nu a precizat nici când şi nici în ce circumstanţe a fost ucis Omar al-Shishani. Moartea sa, în cazul în care va fi confirmată, reprezintă o nouă lovitură dată Statului Islamic. Organizaţia radicală a suferit mai multe înfrângeri de la începutul anului, inclusiv pierderea oraşului sunnit Fallujah, şi se aşteaptă la o ofensivă a armatei irakiene vizând recucerirea Mosulului, bastionul jihadistilor în Irak începând din iunie 2014.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments