Luna de miere s-a încheiat în PSD Iași. Conflict deschis între Mihai Chirica și Cristian Stanciu. Miza: lista de candidați pentru alegerile parlamentare

0
497

Tensiunile din PSD Iaşi au reizbucnit la ultima ședință a Biroului Permanent Judeţean. Mihai Chirica şi Maricel Popa sunt principalii lideri ai filialei care vor o schimbare în fruntea organizaţiei, condusă acum de Victorel Lupu, secondat de Cristian Stanciu. Miza conflictului: stabilirea candidaţilor pentru alegerile parlamentare.

 

Şedinţa BPJ s-a desfăşurat pe parcursul a aproape trei ore. Disputele au început imediat după ce Stanciu a fost votat director de campanie la alegerile parlamentare, singura abţinere fiind a lui Chirica.

Cristian Stanciu a fost acuzat că a jucat „la două capete“ în campania electorală pentru alegerile locale, împotriva lui Chirica, iar la votul din Consiliul Judeţean pentru şefia instituţiei ar fi dirijat cel puţin 2-3 voturi în defavoarea lui Popa, cel care a câştigat la limită conducerea judeţului (19 voturi la 18), scrie „Ziarul de Iași”. La rândul său, Stanciu, coordonatorul de campanie pe judeţ al PSD Iaşi, a arătat o poză pe telefonul mobil cu votul său de la CJ pentru Popa şi a negat acuzaţiile privind un joc dublu în campanie. Nu în ultimul rând, Popa şi Chirica au cerut schimbarea lui Stanciu din funcţia de lider al consilierilor judeţeni, în timp ce social-democratul spune că a fost votat în acest post de două ori în structurile interne ale filialei. Conflictul, mai spune sursa citată, a degenerat şi într-un alt tip de acuzaţii: neachitarea unei note de plată de 1.000 de lei la un restaurant de către tatăl lui Cristian Stanciu, deputatul Anghel Stanciu.

 

Mihai Chirica a revendicat şefia organizaţiei judeţene, argumentul său fiind că este cel mai reprezentantiv social-democrat după votul de la alegerile locale. El a confirmat și pentru presă disputele din BPJ, declarând că Stanciu a rămas cu aceeaşi atitudine din perioada în care șef de filială era Gheorghe Nichita.

 

„Acest lucru s-a văzut şi în ce s-a întâmplat pe parcursul campaniei electorale. Nu doar eu am simţit asta, ci şi foarte mulţi dintre colegii noştri de partid, iar astăzi i-am spus-o în faţă. Eu nu am de ce să mă ascund, sunt primarul municipiului Iaşi, sunt cea mai reprezentativă persoană din municipiu şi judeţ pentru a discuta direct“, a spus Chirica

 

„În ceea ce priveşte discuţiile din BPJ, consider că, în PSD Iaşi, în mod democratic, pot exista şi păreri diferite aparţinând fie primarului municipiului Iaşi, fie liderului de grup al consilierilor judeţeni. În ceea ce priveşte celelalte observaţii, nu are sens să ne consumăm energia cu teme false cum este cea legată de domnul Nichita, eu fiind singurul din partid care a solicitat la un moment dat excluderea domniei sale“, a comentat Stanciu.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments