Primarul Iaşului, Mihai Chirica, va pleca în concediu de odihnă începând cu ziua de mâine şi va reveni la serviciu în a doua săptămână din luna august. Edilul îşi va petrece o parte din concediu în staţiunea Mamaia, loc în care a mai fost în ultimii ani în concediu, informează „Ziarul de Iași”.
„Merg la Mamaia. În străinătate nu am mai fost de 5-6 ani“, a spus scurt primarul.
În ultimii ani, Chirica a mers în concediu tot la Mamaia.
În perioada celor două săptămâni, atribuţiile de primar vor fi exercitate de viceprimarul Gabriel Harabagiu.
Al doilea viceprimar al Iaşului, Radu Botez, se află în concediu fără plată din data de 29 iunie şi va reveni la muncă la începutul săptămânii viitoare. El a explicat că a fost nevoit să facă acest lucru în condiţiile în care trebuie să-şi rezolve probleme ce ţin de asocierea sau administrarea de firme, el fiind implicat în special în companii de construcţii, care desfăşoară activităţi şi în Germania.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)