Peste o sută de britanici au luat parte la un miting de solidaritate, în faţa magazinului românesc incendiat în Norwich.
Mesaje de solidaritate din partea britanicilor au fost agăţate de vitrină distrusă a magazinului românesc din Norwich, care a fost vizat de un atac cu torţe incendiarea în primele ore zilei de vineri, pe fondul sentimentelor rasiste care zguduie Marea Britanie după votul pentru ieşirea din UE, relatează news.ro citând publicaţia Estern Daily Press.
Britanicii s-au adunat sâmbătă de-a lungul străzii Magdalen din Norwich, pentru a-şi arăta susţinerea pentru patronul român, a cărui magazin a fost atacat. În timp ce autorităţile sunt reticente în a da o declaraţie cu privire la motivele atacului, însă nu au eliminat posibilitatea unei motivaţii xenofobe. Peste o sută de britanici au luat parte la marşul de solidaritate faţă de comunitatea de imigranţi din Norwich.
„Am avut o prezenţă fantastică şi este minunat să vezi câţi oameni sunt aici. Este foarte important să rămânem împreună pentru a le arăta imigranţilor că sunt bineveniţi în Norwich”, a declarat organizatorul Jan McLachlan. Marşul de solidaritate a avut loc în ciuda vremii capricioase, iar sute de mesaje scrise, pe bucăţi de hârtie în formă de inimă, au fost lăsate în vitrina distrusă a magazinului. Aceasta este doar una dintre iniţiativele care au avut loc după incendierea magazinului. În numai câteva ore, peste 26.000 de lire sterline au fost adunate din donaţii.
(Sursa: Știrile Pro TV)