Moped căutat de autorităţile italiene, depistat la Frumuşiţa

0
184

Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat, pe timpul unei misiuni specifice, un gălăţean care conducea un moped neînmatriculat, care figura ca fiind declarat furat din Italia.

 

În data de 05 iulie a.c., pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a oprit, la aproximativ 300 m de digul de protecţie al râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Frumuşiţa, un moped marca Malaguti, fără număr de înregistrare, condus de cetăţeanul român Pavel S., în vârstă de 39 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi.

 

 

Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul nu a putut prezenta actele de înregistrare ale mopedului, iar în urma verificărilor specifice colegii noştri au stabilit că acesta este declarat furat de către autorităţile italiene.

 

Mopedul în valoare de 1.000 de lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments