Paramotor prăbușit în Giurgiu. Pasagerul, un cetățean rus, a murit; pilotul este grav rănit

0
134

Foto: huff.ro

Un paramotor în care se aflau două persoane s-a prăbuşit, duminică, în jurul orei 17.00, în apropierea localităţii Comana, din judeţul Giurgiu. Pasagerul, un cetățean rus, a murit. Pilotul paramotorului este șeful Aerodromului Comana. La locul accidentului a fost trimis un elicopter SMURD, echipajul medical acordând asistenţă persoanelor aflate în aparatul de zbor, a declarat pentru News.ro secretarul de stat Raed Arafat.

 

La locul accidentului au intervenit pompierii de la detaşamentul Girugiu cu o barcă, cei de la Călugăreni cu o autospecială cu apă şi spumă, precum şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, a fost solicitat şi un elicopter SMURD.

 

Cei doi bărbaţi au fost scoşi din apă, iar unul dintre ei, rănit mai grav, este stabilizat la faţa locului, urmând să fie preluat de elicopterul SMURD şi transportat la un spital din Bucureşti.

 

Cel de-al doilea rănit a primit îngrijiri la faţa locului, fiind ulterior preluat de o ambulanţă.

 

Pilotul paramotorului este şeful Aerodromului Comana, Marian Cojocaru. El este şi instructor şi are la activ peste 5.000 de ore de zbor.

 

”Este elicopetrul SMURD acolo deja, acordă asistenţă de urgenţă. S-a comunicat că ar fi două victime, une este în stop cardiac şi se fac manevre pentru resuscitare”, a spus pentru News.ro secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

 

Potrivit martorilor, aripa paramotorului s-a răsucit în jurul comenzilor aparatului de zbor care nu a mai avut portanţă şi a căzut de la o altitudine de aproximativ 300 de metri.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentPromițător. Valoarea averilor puse sub sechestru de procurorii DNA a ajuns la 90 de milioane de euro
Articolul următorA comis-o din nou! Andy Murray a câștigat, pentru a doua oară în carieră, turneul de la Wimbledon
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments