O echipă mixtă de medici români, olandezi şi croaţi a efectuat, ieri, prelevarea mai multor organe ale unui tânăr în vârstă de 17 ani aflat în moarte cerebrală în urma unui accident rutier. Este cea de-a 15-a prelevare de organe de anul acesta făcută în cadrul Centrului Regional de Transplant Iaşi (CRT).
„Prelevarea a avut loc la spitalul din Piatra Neamţ. S-au prelevat rinichii, plămânii şi inima”, a arătat dr. Raluca Neagu, coordonatoarea CRT. Organele prelevate de chirurgi au fost transferate pentru transplant în centre din ţară şi străinătate. Astfel, unul dintre rinichi a fost transplantat la Spitalul „Dr. C.I.Parhon”, iar altul în Capitală. Inima şi plămânii prelevaţi au fost preluaţi pentru transplant în Croaţia, respectiv Olanda. Echipele de medici din străinătate au sosit la Piatra Neamţ, după ce Agenţia Naţională de Transplant a anunţat agenţia Eurotransplant cu privire la existenţa donatorului din judeţul Neamţ.
Ultimele două încercări de prelevare a plămânilor întreprinse săptămânile trecute de CRT Iași au eşuat.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)