Primarul Mihai Chirica a participat astăzi la recepția lucrărilor de modernizare prin extindere a iluminatului public din zona Grădinari. Lucrările au fost executate de firma Electroaxa SRL din Suceava, iar valoarea totală a lucrărilor se ridică la 277.800 de lei inclusiv TVA.
Lucrările au durat circa trei luni și au constat în montarea a 33 de stâlpi de iluminat de tip solar cu panouri fotovoltaice. Stâlpii au o înălțime de șase metri și sunt dotați cu lămpi de tip LED. Puterea unei lămpi este de 50 W, iar puterea panoului solar de 80 W, astfel că rețeaua se poate autosusține. Sistemul este conectat și la rețeaua de iluminat public, care intră în funcțiune în caz de vreme nefavorabilă.
„În această zonă sunt locuințele sociale și blocurile ANL, iar iluminatul public era o problemă care dura de mai multă vreme. Investiția a venit ca urmare a solicitărilor locuitorilor transmise în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu aceștia. Rețeaua de iluminat este una ecologică și economică și asigura confortul și siguranța pe timpul nopții pentru populația din zonă”, a declarat primarul Mihai Chirica.