Vasile Ernu are o şapcă şi 246 de pătrăţele pe ea, gata să indecidă privirea. Ştie rock românesc şi Vîsoţki. Vorbeşte atât limba intelectualilor, cât şi cea a ţăranului neaoş. Scrimează cu statistici greu de verificat. Enervează pe cei de dreapta pentru că are urâtul obicei de a „ubidi” prin logică, cât să-ţi dea senzaţia că e suficient să vorbeşti cu el pentru a afla ce gândesc basarabenii despre o eventuală Unire cu România.
Într-un dialog de-o noapte şi juma’ de seară, am aflat lucruri despre care în cărţile noastre se vorbeşte prea puţin. De pildă, în rândul bătrânilor din Republica Moldova există o oarecare reticenţă faţă de România pentru că „românii ne-au bătut”.
În cei 22 de ani de Unire, intelectualitatea din Basarabia a fost marginalizată. Până în 1917, sistemul de învăţământ se făcea în limba rusă şi mulţi intelectuali sau funcţionari ai aparatului de stat, suspectaţi de neloialitate faţă de noul regim, au fost îndepărtaţi. În România, printre funcţionarii cu abateri circula chiar o vorbă: „Basarabia de mănâncă”, adică era sancţionaţi disciplinar, fiind trimişi pe linie de serviciu peste Prut.
În 1924 a avut loc revolta ţărănească armată de la Tatarbunar, susţinută de bolşevici. Câteva sute de rebeli, după alţii chiar 3.000, au fost ucişi şi, după înăbuşirea revoltei, 500 de ţărani au fost anchetaţi. La asta se adaugă şicanele împotriva evreilor, persecuţiile împotriva comuniştilor, dar şi propaganda rusă de după război. Aşa se explică mitul basarabean „românii ne-au bătut”. Pe de altă parte, există şi mituri pozitive despre români, cum ar fi cel al „şcolii româneşti de elită”.
Dincolo de mitingurile pro-Unire, societatea din Moldova este divizată. A avut parte atât de partide pro-Rusia, cât şi pro-România. Toate au fost dibace la furat, încât oamenii sunt demoralizaţi, iar părerile sunt împărţite.
Moneda de 50 de bani e valoroasă şi nu prea. Nu-ţi vine s-o arunci. Are utilitatea ei. De pildă, poţi debloca un cărucior la hipermarket. Dacă-ţi îngreunează buzunarul, te-ai dispensa de ea, dar parcă nu degeaba. Uite un cerşetor cu mâna întinsă şi, dacă Dumnezeu e mituibil, cu 50 de bani îţi iei bilet în rai.
Pentru Rusia, Moldova e ca o monedă căreia îi găseşti loc în buzunar fără tragere de inimă, dar la care ar renunţa doar dacă ar primi ceva la schimb. De exemplu, ridicarea sancţiunilor impuse de UE, care provoacă Rusiei mari hemoragii financiare. Desigur, România nu are ce oferi direct gigantului estic. Cine ştie, poate ar avea însă ceva de oferit Germaniei şi Franţei, care pot convinge Rusia să arunce moneda. Dar pentru asta îţi trebuie diplomaţi de elită şi o strategie abilă, de care România nu dispune.
Ca România să aibă un astfel de plan, ar trebui să avem răspuns la întrebarea: „Vrem să ne unim cu Republica Moldova?”.
