Situaţie unică în analele justiţiei: Marin Mocanu a fost eliberat din puşcărie prin decizie definitivă, dar pentru că o grefieră n-a trimis faxul cu sentinţa la Penitenciar, condamnatul a mai stat după gratii şase luni. De râsu’-plânsu’: fără să ştie că era liber cu acte, bărbatul a mai depus trei cereri de eliberare, toate respinse. Grefiera responsabilă de încurcătură a fost trimisă în judecată pentru neglijenţă în serviciu.
Caz unic la Tribunalul Iaşi. Un deţinut a stat aproape şase luni în plus după gratii dintr-o greşeală. Marin Mocanu, condamnat pentru omor, a fost eliberat condiţionat printr-o decizie definitivă, dar la închisoare nu a mai ajuns sentinţa.
Avocatul din oficiu ce-a făcut!?
Cristina Victor, o grefieră cu state vechi de la Tribunalul Iaşi, a fost trimisă în judecată, zilele trecute, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, fiind acuzată de neglijenţă în serviciu. Potrivit unor surse judiciare, Victor este acuzată că nu ar fi comunicat Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi un extras dintr-o hotărâre a Tribunalului prin care s-a dispus liberarea condiţionată a lui Marin Mocanu (61 de ani). Bărbatul, care ar fi trebuit pus în libertate în ziua pronunţării, executa o pedeapsă de 18 ani de închisoare pentru omor şi fusese încarcerat din 1999. În august 2014, Judecătoria Iaşi a respins propunerea Comisiei din Penitenciar de eliberare condiţionată a lui Mocanu, dar bărbatul a contestat decizia şi, pe 14 decembrie 2014, Tribunalul a decis că poate ieşi de după gratii, decizia fiind definitivă. Grefiera Cristina Victor, care participase la şedinţă, ar fi trimis extrasul din hotărârea instanţei la locul unde era încarcerat deţinutul, dar nu ar fi observat că acesta nu a ajuns la destinaţie, susţin aceleaşi surse. Astfel, Mocanu ar fi rămas după gratii.
Una dintre cele mai cunoscute grefiere de la instanţă, Cristina Victor se află într-un moment de răscruce
Alte trei cereri de liberare, respinse
„Au omis să trimită liberarea la penitenciar. Dacă aveam avocat plătit, putea să se intereseze, dar, dacă aşa a fost din oficiu, nu s-a mai interesat, că m-a pus pe liber, că nu m-a pus, deci nu a mai urmărit dosarul”, a declarat Marin Mocanu, aflat acum într-un sat de lângă Huşi.
Uluitor este faptul că, neştiind că era eliberat, deţinutul a făcut alte trei cereri de liberare condiţionată, toate fiind respinse de Judecătoria Iaşi în februarie, martie şi mai 2015, judecătorii constatând că nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a i se da drumul! Mai mult, una dintre sentinţe a fost contestată de Mocanu la Tribunal, dar, spre deosebire de trecut, nu a mai avut câştig de cauză. Ciudat este că nici o instanţă nu a mai făcut verificări cu privire la situaţia deţinutului.
500.000 de euro daune
Surse judiciare au precizat pentru 7EST că cei care au observat într-un târziu că deţinutul este de fapt „liber” au fost reprezentanţii închisorii, care au sesizat că de la dosarul condamnatului lipseşte o decizie. „În Penitenciar şi o zi contează, şi o oră, dar şase luni. Numai câtă disperare am avut eu, din 2012, din decembrie, a fost prima comisie la liberare conditionată şi, apoi, în 2014, în decembrie, m-a pus Tribunalul şi tocmai în 2015 m-am eliberat”, a mai spus Mocanu. Acesta s-a constituit parte civilă în dosar şi a cerut 500.000 de euro daune morale. „Noi am solicitat o soluţie de clasare, dar procurorii s-au ruşinat de această solicitare a avocatului şi au spus că «Noi nu suntem cu de-astea. Mergeţi mai degrabă în faţa instanţei şi faceţi acolo procedura simplificată »”, a declarat Ionel Nechita, avocatul Cristinei Victor.
Cine trebuia să comunice hotărârea?
Situaţia Cristinei Victor a stârnit discuţii aprinse în rândul colegilor ei şi a magistraţilor în ceea ce priveşte instanţa care avea obligaţia să comunice extrasul din hotărârea de liberare condiţionată, unii fiind de părere că grefiera a fost, de fapt, „ţap ispăşitor”. „Potrivit Codului de procedură penală, hotărârea se pune în executare de prima instanţă de judecată, în acest caz Judecătoria Iaşi”, a precizat un judecător. Pe de altă parte, reprezentanţii Judecătoriei au susţinut că Tribunalul avea această obligaţie. „Pe chestiuni de punere în libertate, instanţa care dispune punerea efectivă în libertate, comunică. Niciodată nu s-a făcut altfel. După acel incident am început să comunicăm extrasele din hotărâri către Penitenciar, dar practic dublăm comunicarea”,a declarat judecătorul Florin Colipcă, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei.
Şi-a ucis cumnatul
Marin Mocanu a fost condamnat definitiv, în 2001, la 18 ani de închisoare pentru că şi-a ucis cumnatul. Bărbatul, originar din judeţul Vaslui, a fost acuzat că şi-a lovit ruda de mai multe ori cu o secure în cap, iar după ce acesta a decedat, i-a prins în jurul gâtului un laţ, l-a târât în spatele casei, unde l-a aruncat în WC şi l-a acoperit cu pământ. Anterior, Mocanu mai fusese condamnat pentru furt calificat.
Citește și „Acarul Păun” de la UMF Iași şi-a anulat concedierea în instanţă
Soarta încă nu-i este stabilită
În cazul grefierei Cristina Victor nu s-a decis încă dacă va fi suspendată ca urmare a trimiterii în judecată. „Am fost înştiinţaţi oficial, marţi, de Parchetul de pe lângă Judecătorie că s-a dispus trimiterea în judecată a doamnei grefier pentru neglijenţă în serviciu. În perioada următoare se va decide dacă va fi suspendată sau nu din funcţie, aceste aspecte fiind la aprecierea angajatorului”, a precizat judecătorul Cristina Popa, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Iaşi.
Situaţii delicate la instanţele ieşene
Grefierele din Iaşi, trimise în judecată pe linie
Probleme cu legea au avut recent şi două grefiere de la Judecătoria Iaşi. Mihaela Gabriela Prelipcean a fost trimisă în judecată, în iunie, de DNA pentru favorizarea făptuitorului, în acelaşi dosar cu magistratul Dan Anton. În martie anul trecut, grefiera i-ar fi trimis mai multe sms-uri judecătorului pe care l-ar fi ameninţat şi jignit, ulterior fiind chemată de procurori şi întrebată despre aceste mesaje. Prelipcean însă nu a recunoscut nimic, dar, când a ieşit de la audieri, a sunat o colegă pe care a rugat-o să-l atenţioneze pe Anton că este interceptat.
Cristina Solomon, grefier la aceeaşi instanţă, a fost trimisă în judecată, luna trecută, de DIICOT Iaşi pentru complicitate la trafic de droguri de risc. Femeia ar fi depozitat banii pe care nepotul ei i-ar fi obţinut din distribuţia ilegală de drogur
i, acasă la ea fiind găsit un seif cu 150.000 de lei.