Studenți arabi, reținuți la Chișinău după ce au tras mai multe focuri de armă spre un grup de tineri. Accesau site-uri jihadiste

0
155

Doi studenți origine arabă au fost reţinuţi şi sunt cercetați de către Centrul antiterorist al Serviciul de Informaţii şi Securitate în cooperare cu Procuratura municipiului Chişinău pentru huliganism agravat cu aplicarea armei, infracţiune care prevede pedeapsa de la 3 la 7 ani de închisoare.

 

În cadrul cercetărilor a fost stabilit că, ambii sunt studenţi la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu” din Republica Moldova. Unul din suspecţi, aflându-se într-o zonă rezidenţială, dintr-un mijloc de transport, a efectuat mai multe focuri în direcţia unui grup de studenţi, după care a dispărut de la faţa locului. De menţionat că, cetăţeanul străin este în conflict cu legea, anterior în privinţa acestuia au fost pornite trei cauze penale, inclusiv pentru acţiuni similare. La fel, se cunoaşte faptul că, studenţii propagă viziuni radicale şi accesează site-uri cu caracter jihadist.

 

La sfârşitul săptămânii trecute, urmare a operaţiunii comune a ofiţerilor de informaţii şi procurorilor, a fost reţinut suspectul principal, iar ca rezultat al percheziţiilor la domiciliile studenţilor a fost identificată şi cea de-a doua persoană, complice, la comiterea infracţiunii, precum şi au fost ridicate arme din care au fost efectuate împuşcăturile, substanţe narcotice şi aparate pentru întrebuinţarea acestora.

 

Pe numele acestora, de către Judecătoria sectorului Centru, au fost emise mandate de arest pe un termen de 30 de zile.

 

De menţionat că, în ultimele şase luni au avut loc mai multe incidente cu implicarea studenţilor străini, ce au manifestat comportament agresiv şi antisocial, soldate cu bătăi, răni de cuţit şi împuşcături. Serviciul de Informaţii şi Securitate monitorizează cu atenţie toate aceste cazuri şi întreprinde măsuri necesare pentru neadmiterea unor circumstanţe agravante, din raţionamente de securitate naţională, cetăţenii străini, implicaţi, riscând expulzarea de pe teritoriul Republicii Moldova.

 

(Sursa: deschide.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments