Tabăra Naţională pentru Proiecte de Mediu, la Muncel

0
245

În perioada 19- 24 iulie 2016, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iași, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice, organizează la Muncel a XVIII-a ediţie a Concursului Naţional Proiecte de Mediu, activitate cuprinsă în Calendarul Naţional al Activităţilor Educative M.E.N.C.Ș.

 

La această tabără participă peste 150 de elevi din toate judeţele ţării, insotiti de profesori, reprezentând cele două echipaje, de gimnaziu şi liceu, câştigătoare la faza judeţeană a concursului. Elevii participanţi la faza naţională organizată în judeţul nostru vor prezenta proiecte de cercetare efectuate în domeniul protecției mediului, realizate sub forma unor standuri care vor fi jurizate de specialişti din sfera academică – profesori universitari de la instituţiile de învăţământ superior din Iaşi și reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului din judeţul Iaşi. Proiectul câștigător va reprezenta România la etapa internațională a competiției.

 

Pe lângă concursul propriu-zis, programul  taberei cuprinde susținerea unei conferințe cu titlul  „Planeta amenințată”, de către Președintele juriului, academicianul Constantin Toma, profesor universitar doctor, profesor emeritus la Facultatea de Biologie a Universității “Al. I. Cuza” Iași.  Participanții se vor bucura de activităţi recreative în aer liber, laboratoare de idei, excursii tematice la obiectivele de interes din zona Moldovei, tradiționalul foc de tabără și de spectacolul oferit de talentaţii artişti de la Clubul Copiilor din Pașcani, la închiderea festivă, care are loc sâmbătă, 23 iulie, la ora 18:30.

 

Judeţul Iaşi este reprezentat la acest concurs de două unităţi de învăţământ – Liceul Tehnologic Agricol „M. Kogălniceanu” Miroslava, cu proiectul „Zațul de cafea – hrană pentru plante, sănătate pentru om”, realizat de elevul Iordache Alin, din clasa a XI-a, sub îndrumarea profesoarei Mihăilă Felicia, și de echipajul Palatului Copiilor Iași, la gimnaziu, cu proiectul „Efectul sărurilor de NA+ și CA2+ asupra germinației semințelor de gălbenele”, realizat de elevele Lefter Nechita Iolanda și Fântânaru Corina, coordonate de profesoara Pohoață Cristina.

 

„Ne dorim ca şi această ediţie a Taberei Naţionale de Proiecte de Mediu, organizată la Muncel, să fie una de succes atât în ceea ce priveşte programul diversificat și atractiv, dar și calitatea, noutatea abordării proiectele ecologice prezentate de elevi în fața unui juriu de prestigiu. De asemenea, ne bucură faptul că judeţul Iaşi, gazda numeroaselor concursuri și manifestări educaționale, în fiecare an atrage sute de elevi și profesori din țară, fiind un spaţiu cultural și de mare interes pentru activităţile educative şi pentru vacanţele elevilor”, spun reprezentanții ISJ Iași.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments