VIDEO. A făcut din noapte zi! O sferă de foc a luminat intens cerul Spaniei și al Marocului

0
91

O sferă de foc „spectaculoasă”, „mai strălucitoare decât Luna plină”, ​​a putut fi observată din sudul şi din centrul Spaniei în jurul orei 23:00 (ora locală), vineri noapte, 8 iulie. Sfera a fost însoţită de o serie de explozii de-a lungul traiectoriei sale şi a fost privită de o mulţime de persoane din Madrid, Castilla-La Mancha, Murcia şi Andaluzia, în Spania.

 

Sfera de foc a fost filmată de către detectoarele pe care Universitatea din Huelva le operează în mai multe părţi ale ţării, inclusiv de Complexul Astronomic Hita din Toledo, Observatorul de Sierra Nevada din Granada şi Observatorul de Calar Alto din Almeria. Aceste detectoare funcţionează în cadrul proiectului SMART, raportează Complexul Astronomic Hita, iar obiectivul este acela de a monitoriza în mod continuu cerul, cu scopul de a înregistra şi studia impactul meteoriţilor – care provin din diferite corpuri din sistemul solar – cu atmosfera Pământului.

 

Datele colectate de către detectoare au fost analizate de către profesorul José María Madiedo, investigator principal al proiectului. Astfel, s-a stabilit că sfera de foc a zburat deasupra Africii de Nord şi că acest lucru a avut loc ca urmare a impactului unui meteorit cu atmosfera, la o viteză de aproximativ 95.000 de kilometri pe oră. Acesta era un fragment desprins din cometa 169Pf / NEAT, relatează situl web eldiario.es

 

 

Profesorul José María Madiedo a remarcat, de asemenea, faptul că ciocnirea bruscă a rocii cu atmosfera a ridicat rapid temperatura acesteia, iniţiind astfel formarea unei sfere de foc la o altitudine de aproximativ 107 km deasupra Marocului. Fenomenul a avansat după aceea în direcţia de nord-est, ajungând la o înălţime finală de aproximativ 74 km. La acel moment stânca a fost complet distrusă, fără ca vreun fragment să ajungă la sol sub formă de meteorit. Sfera de foc a parcurs în atmosferă aproximativ 111 kilometri înainte să se consume, provocând un rezultat deosebit de spectaculos, din cauza apropierii sale, pentru cei care au putut-o urmări încă din Andaluzia.

 

Fragmentele desprinse din cometa 169Pf / NEAT produc ploaia de meteoriţi cunoscută sub numele de „Alpha Capricornids”, activă de la începutul lunii iulie până la mijlocul lunii august. Această ploaie de meteoriţi, chiar dacă are o activitate redusă, este asociată de obicei cu sfere de foc foarte strălucitoare, aşa cum s-a observat vineri 8 iulie. Analiza acestor sfere de foc permite astronomilor să determine proprietăţile fizice şi compoziţia chimică a cometei 169Pf / NEAT.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments