Magistrații Judecătoriei Vaslui au admis cererea formulată de către executorul care pune în aplicare executarea celor șapte violatori din Văleni. Aceștia au de plătit, împreună, 70.000 de lei, daune morale, victimei lor, asa cum a stabilit Curtea de Apel Iași. La această sumă se adaugă daunele materiale și cheltuielile de judecată stabilite de aceeași instanță.
Pentru că în urma sentinței cei șapte nu au achitat nici măcar un leu din suma datorată ca daune, executorul judecătoresc a cerut încuviințarea instanței pentru recuperarea sumei datorate.
Astfel, cei șapte tineri – Silviu Avadanei (23 de ani), Ionut Bogdan Boicu (22 de ani), Petrică Bolboceanu (24 de ani), Silviu Burada (22 de ani), Paul Andrei Burlacu (29 de ani), Alin Dumitru Rotaru (20 ani) și Ioan Surleac (21 de ani) – au fost obligați de Curtea de Apel Iași să achite victimei, în solidar, suma de 70.000 de lei, cu titlul de daune morale.
În noiembrie 2014 cei 7 tineri au violat o fată de 18 ani, timp de 3 ore, pe un câmp. După ce tânăra a leșinat, aceștia au stropit-o cu alcool și au violat-o din nou. Vinovații au primit între 6 și 10 ani de închisoare și trebuie să-i plătească victimei daune morale în valoare de 70.000 de lei. Cei șapte tineri sunt încarcerați în Penitenciarul de la Vaslui.
(Sursa: libertatea.ro)