Vor banii înapoi! Foştii candidaţi la locale cer să li se ramburseze 50 de milioane de lei

0
132

Peste 700 de foşti candidaţi la alegerile locale din iunie a.c. au solicitat rambursarea cheltuielilor electorale, informează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), potrivit Agerpres. Per total, celor 702 foşti candidaţi ar urma să li se ramburseze 49.785.032,28 lei.

 

Conform art. 58 alin. (3) din normele metodologice de aplicare a Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, în termen de 60 de zile de la data expirării termenului de depunere a cererilor, AEP rambursează competitorilor electorali sumele plătite pentru campania electorală.

 

Termenul de depunere a cererilor a expirat în data de 6 iulie. Potrivit legii, termenul poate fi prelungit cu 15 zile în situaţia în care pentru verificarea legalităţii încasărilor şi a plăţilor efectuate în campania electorală sunt necesare declaraţii şi documente suplimentare faţă de cele prevăzute de legislaţia în domeniu, mai precizează sursa citată.

 

AEP va analiza fiecare dosar de rambursare pentru a se stabili dacă au fost respectate plafoanele cheltuielilor electorale, sursele de finanţare şi destinaţia contribuţiilor pentru campania electorală.

 

(Sursa: Epoch Times României)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments