Situația tensionată din Turcia, face ca tot mai mulți oameni, să își dorească o viață nouă, departe de bombardamente și lovituri de stat. 24 de turci au încercat să intre ilegal în România, noaptea trecută, și au fost prinși de polițiștii de frontieră, într-un lan de porumb, în comuna Comloșu Mare, din județul Timiș.
Se pare că migranții ar proveni din zona de sud, a Turciei. Ei au plecat pe jos și, odată ajunși în Serbia, au fost blocați de gardul de sârma, ridicat de Ungaria. Aşa că au încercat să își croiască drum spre Occident, prin județul Timiș. Cel mai tânăr emigrant este un bebeluș, de numai 3 luni.
Ministerul de Interne a decis să tripleze paza la graniţa, din această zonă, poliţiştii de frontieră fiind sprijiniţi de jandarmi, iar frontiera este supravegheată, în permanenţă, de un elicopter.
Cel mai probabil, migranţii vor fi cazaţi într-un centru de refugiaţi. Autoritățile române au început demersurile pentru a pune în aplicare acordul de readmisie, adică trimiterea migranților înapoi în Serbia.
Inspector Nicola Petre, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră: „S-a stabilit că sunt 24 de persoane, 13 adulți, 6 bărbați și 7 femei cu vârste curpinse între 18 și 34 de ani și 11 copii mici din primele declarații și documente ale adulților rezultă că aceștia sunt cetățeni turci.”
(Sursa: digi24.ro)