Cele 11 creşe din municipiul Iaşi sunt insuficiente penru a face faţă numărului mare de copii. Ar mai fi nevoie de încă opt astfel de unităţi pentru a rezolva toate solicită
An de an, sute de copii rămân fără loc în creşe spre disperarea părinţilor. Anul acesta însă, numărul copiilor cu vârsta până la trei ani care se află pe lista de aşteptare este foarte mare: 500. S-a ajuns în această situaţie pentru că numărul unităţilor este de trei ori mai mic decât în urmă cu 30 de ani. Sunt numai 11 creşe în municipiul Iaşi cu 900 de locuri pentru care au fost înregistrate 1.400 de cereri.
„Toate locurile sunt ocupate la acest moment, iar pe lista de aşteptare avem aproximativ 500 de copii. Ar mai trebui să fie încă şapte-opt creşe pentru a face faţă solicitărilor. Avem zone în oraş unde nu avem deloc creşă, cum ar fi CUG, Bucium sau zona gării’’, explică Irina Ghioca, directorul Direcţiei de Creşe Iaşi.
Pentru început, autorităţile spun că au în plan amenajarea a încă două creşe în oraş, una în cartierul Păcurari, iar cealaltă în Podu Roş. În tot acest timp, părinţii sunt disperaţi pentru că nu au cu cine să-şi lase copiii şi nici nu îşi permit să îi înscrie la creşele private, unde tariful este şi de 900 de lei pe lună.
Autorităţile intenţionează să identifice spaţii închiriate sau abandonate şi să le transforme în creşe pentru a veni în sprijinul copiilor.
(Sursa: adevarul.ro)