Accident rutier, în această dimineață, la intersecția străzilor Moldovei cu Grădiniței, din municipiul Pașcani, din cauza neacordării de prioritate. Un camion a lovit în plin un autoturism, iar șoferul autoturismului a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele informații se pare că un tânăr care se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen și care circula dintre strada Moldovei spre Moțca, a fost lovit în partea stângă de șoferul unui camion care nu a acordat prioritate de trecere.
Camionul se deplasa de pe strada Grădiniței către Strada Stadion și nu s-a asigurat corespunzător, moment în care a lovit din plin autoturismul, în interiorul căruia se aflau trei persoane.
La fața locului a fost solicitat un echipaj de Poliție, cât și unul de la Ambulanță întrucât șoferul mașinii lovite a avut nevoie de îngriji medicale.
(Sursa: NewsPascani.com)