O dispută între copii pentru o tabletă s-a finalizat cu un dosar penal pentru capul familiei. Un bărbat din comuna Popricani a fost trimis în judecată după ce i-a aplicat o corecţie fiicei sale, care se certase cu fratele său de la cel mai nou gadget. Anchetatorii au fost anunţaţi de scandalul din familie tocmai de adolescentă.
P.T. a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Judecătoriei Iaşi pentru lovire şi alte violenţe.
Potrivit rechizitoriului, bărbatul, care muncea în străinătate s-a întors acasă, în această vară, şi le-a cumpărat celor trei copii o tabletă.
Aceasta a fost şi mărul discordiei dintre fiica de 16 ani şi băiatului de 11 ani ai lui P.T. În 12 iulie, cei doi copii s-a certat de la tabletă, iar adolescenta a început să ţipe la fratele său, spun procurorii. Tatăl ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului, dar acesta a degenerat într-o bătaie în toată regula.
„Enervată de atitudinea tatălui ei, persoana vătămată a început să ţipe şi la acesta, motiv pentru care inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu palma în zona feţei şi a corpului”, se arată în rechizitoriu.
Reclamat de fiică
A doua zi adolescenta a mers direct la postul de poliţie Popricani şi a povestit cele întâmplate. Victima a fost internată în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă Iaşi, unde se află şi în prezent.
O expertiză medico-leagală a constatat că adolescenta prezenta echimoze şi excoriaţii, leziuni ce au necesitat 8-9 zile pentru vindecare.
În faţa anchetatorilor, victima a declarat că, în seara respectivă i-a cerut tatălui său să nu mai ţipe la fraţii ei pentru că nu se putea concentra la teme. Atunci bărbatul ar fi lovit-o de mai multe ori cu pumnii în zona capului, apoi ar fi strâns-o de mâini şi ar fi aruncat-o pe pat.
Inculpatul le-a declarat procurorilor că fiica sa s-a certat cu fratele ei de la tabletă, a ţipat atât la el, cât şi la minor şi atunci ar fi lovit-o de mai multe ori cu palma peste braţe şi alte zone ale corpului.
„Sunt situaţii în care trebuie să se procedeze, dimpotrivă, cu fermitate şi chiar cu severitate, în scopul de a-l corija (pe minor-n.r) şi a-l determina la o conduită corespunzătoare. De aceea, legea permite părinţilor şi persoanei căreia i-a fost încredinţat un minor, spre creştere şi educare să recurgă la asemenea măsuri, dar cu condiţia ca prin luarea lor, să nu se primejduiască sănătatea, dezvoltarea fizică şi intelectuală sau morală a minorului. Dacă aceste limite impuse de lege sunt depăşite, fapta dobândeşte pericol social şi trebuie să atragă aplicarea unor sancţiuni”, se arată în rechizitoriu.