Botoșănean internat în stare gravă la Iași după ce a călcat pe excremente de șobolani

0
532

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din Dorohoi, judeţul Botoşani, a fost transferat la Iaşi în stare critică, cu afectare renală şi hepatică, după ce a făcut curat în subsolul blocului în care locuia.

 

Investigaţiile medicilor au demonstrat că pacientul suferă de leptospiroză, o boală infecţioasă care apare după ce subiectul intră în contact cu un mediu contaminat de animalele purtătoare de bacterii.

 

Bărbatul este internat la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” de două săptămâni şi starea sa se menţine gravă.

 

Pacientul este menţinut izolat de ceilalţi bolnavi şi, potrivit reprezentanţilor spitalului, nu prezintă risc pentru cei din jurul său.

 

Specialiştii care tratează pacientul presuspun că bolnavul s-a îmbolnăvit după ce a călcat pe teritoriu contaminat.

 

Pacientul le-a povestit medicilor că înainte de a se simţi rău a lucrat în subsolul blocului în care locuieşte şi că, desculţ fiind, a călcat pe excremente de şobolani. Conform nefrologului, cazurile de leptospiroză internate şi tratate la spitalul ieşean sunt rare, dar deosebit de grave, de fiecare dată viaţa pacientului fiind pusă în pericol din cauză că boala afectează multiple organe.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments