Cadavrul unei tinere, descoperit la periferia Ploieștiului. Victima aproape decapitată era ascunsă într-un tufiș

0
1008

Un om al străzii din Ploieşti a făcut astăzi o descoperire macabră în tufişurile de pe marginea unui drum de la periferia oraşului. Acesta a găsit o femeie tânără aproape decapitată, al cărui cadavru fusese băgat într-o pungă de plastic. Victima avea în jur de 30 de ani şi era bine îmbrăcată.

 

Terifianta descoperire a fost făcută în această dimineaţă, dar din ce au stabilit medicii de pe ambulanţă, se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu cel puţin 6 ore. „Avea o plagă la gât care se ducea aproape de coloana cervicală. Cu toate acestea era destul de puțin sânge la fața locului. Din acest motiv presupunem că nu a fost omorâtă acolo. Foarte probabil a fost adusă special pe acel camp”, ne-a declarant dr. Daniel Nicolae, directorul Ambulanței Prahova.

 

Surse apropiate anchetei au dezăvăluit un detaliu tulburător: cadavrul avea o pungă de plastic în interiorul rănii. Mai mult, ucigașul a avut grijă să acopere cu o folie trupul femeii, cadavrul fiind abandonat într-o zonă cu multă vegetație, la 10 metri de stradă, la marginea Ploieștiului. Zona este puțin frecventată, mai ales că în preajmă nu sunt decât firme.

 

La faţa locului a fost adus şi un câine de urmă, cu ajutorul căruia poliţiştii încearcă să găsească indicii cu privire la criminal. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morții. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au declanșat o anchetă

 

(Sursa: libertatea.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments