Microbuzele din suburbii arată la fel ca în urmă cu 20 de ani. În Occident, transportul metropolitan este asigurat cu autobuze noi, cu aer condiționat, având stații moderne și tonomate de bilete. La noi, se înghesuie 20 de călători pe 12 locuri, iar microbuzele sunt extrem de uzate. Transportatorii spun că investițiile necesită subvenții de la primăriile comunelor din jurul Iașului sau o scumpire a biletelor.
Transportul metropolitan de persoane e neschimbat de la Revoluție încoace. Se circulă în maxi-taxi cu aproape 1 milion de kilometri la bord, cu câte 20 de călători pe 12 locuri, nu există un orar fix și nici măcar stații amenajate. Logic, evaziunea e în floare, deși patronii de microbuze o pun în cârca șoferilor. Suntem în afara UE. Cei 20 de operatori privați care asigură legăturile Iașului cu suburbiile spun că ar investi în autobuze noi, de 50 de locuri, cu aer condiționat și scaune tapițate, dar cer subvenție pe abonamente de la primăriile comunale. „Motorina, asigurarea, valoarea microbuzului sunt la nivelul prețurilor din Europa, dar eu vând biletul cu 0,8 euro, iar în Vest e 1,5-2 euro. Doar salariile sunt mai mici decât în UE. Cu o subvenție de 25% din costuri, totul s-ar rezolva”, spune Vasile Toma, patronul Intertranscom, care este și președintele Asociației Transportatorilor din județ.
Profit prea mic: 10%
Operatorii de transport în zona metropolitană au licențe de la Consiliul Județean până în 2019, iar condițiile au fost minimale: microbuze în loc de autobuze și respectarea unei frecvențe orare. Un sfert din populația Iașului s-a mutat în afara orașului, dar condițiile de transport în comun sunt aceleași din urmă cu 20 de ani, astfel că tranzitul se face cu mașini personale, blocând cele șase intrări în Iași. „Indiscutabil, un transport foarte civilizat îi va face pe mulți să-și lase mașinile acasă”, afirmă Vasile Toma.
El spune că ponderea cea mai mare a cheltuielilor o reprezintă leasingurile și întreținerea microbuzelor, abia apoi urmând salariile. „Marja de profit este de 10%. Ca să modernizăm transportul, ori mărim prețul bileteleor, ori primăriile prevăd bani pentru subvenția abonamentelor”, susține patronul Intertranscom.
Din microbuzele vechi, ies zeci de călători care au stat ca sardelele
Transportatorii cer subvenții
În acest moment, o călătorie în suburbie, pe 20 km, costă 3-4 lei, în timp ce în Europa, pe aceeași distanță, prețul este între 1,5 și 3 euro. „Analizele noastre este că peste 4 lei e insuportabil pentru călători, renunță să mai meargă, ia autostopul”, conchide Vasile Toma, care cere Consiliului Județean o intermediere a discuțiilor cu primarii comunelor din jurul Iașului pentru acordarea de subvenții.
Președintele CJ, Maricel Popa spune că instituția pe care o conduce nu se poate implica în acordarea de subvenții. „Consiliul Județean nu poate dicta unei Primării ce să facă cu banii, ar fi o depășire a legii. Există însă firme care dau subvenții angajaților pentru transport, chiar și eu decontez abonamentele celor care lucrează la firmele mele”, explică Maricel Popa. „Un lucru putem și trebuie să-l facem: să reabilităm drumurile în zona metropolitană, calitatea drumurilor e cea mai mare prioritate”, a spus el în continuare.
Vasile Toma, șeful Asociației Transportatorilor, spune că e nevoie de implicarea autorităților locale pentru un transport modern
Maxi-taxi nu au nici măcar stații
Șeful Asociației Transportatorilor mai are o cerere precisă: amenajarea de stații moderne, cu automate pentru bilete, în perimetrul orașului Iași, dar și pe traseele din suburbii. Președintele CJ spune că, de asemenea, această investiție revine primarilor: „Întreținerea marginilor drumului, a stațiilor de transport cade în sarcina exclusivă a edililor, prin lege. Pentru municipiul Iași voi discuta cu primarul Mihai Chirica găsirea unei soluții”.
Pentru început, transportatorii vor să facă pe cheltuiala lor 20 de stații în municipiul Iași, luna viitoare urmând să ceară aprobarea amplasamentelor. „Vom propune un model, stațiile vor fi moderne, câte trei pe fiecare dintre cele șase trasee de ieșire din Iași, de la periferie spre Centru. Investiția va fi de câteva mii de euro pe fiecare stație, ne-am gândit și la tonomate de bilete”, precizează Vasile Toma.
Adrian Mitrache de la Autoconfort spune că investiția în fiecare stație ar fi de aproape 10.000 de euro, dar că toți operatorii de pe rutele județene vor pune bani mână de la mână. În total, acest detaliu ar putea costa aproximativ 200.000 de euro. “Ca să nu fie duiscuții, spațiul de reclamă îl cedăm Primăriei, nu vrem să scoatem noi profit cu aceste stații”, ne-a mai spus Vasile Toma.
O schimbare a parcului auto, de la microbuze vechi la autobuze noi, nu se va produce peste noapte. Licențele actuale expiră în 2019 și transportatorii nu vor să investească. „Dacă vor impune condiții noi prin caietul de sarcini pentru licențiere, ne vom conforma”, este concluzia lui Adrian Mitrache, acționar la Autoconfort.
„I-am îmbrăcat la cămașă pe șoferi, am interzis manelele în microbuze, am schimbat media de vârstă a parcului auto, acum mai sunt puține mașini fără aer condiționat, am dat afară o groază de șoferi care nu își respectau meseria. Puterea noastră s-a terminat aici.“ Vasile Toma, patron Intertranscom
Șoferi prost plătiți, mașini învechite
Presiunea salariilor apasă peste patronii din transportul metropolitan. „Dacă nu-I plătim cum se cuvine, nu mai au grijă de mașină. Anul trecut au plecat 80 de șoferi foarte buni de la RATP și de la noi, tocmai din cauza salariilor. Dar mai mult nu putem crește”, precizează Adrian Mitrache. Tot din cauza marjei mici de profit, patronii firmelor de transport nu mai schimbă parcul auto la 3-4 ani, conform uzurii, ci la 6-7 ani, riscul la accidente fiind mai mare.
Studiu de caz: Bologna – Sasso Marconi (20 km)
Între Bologna (Italia) și localitatea Sasso Marconi, situată la 20 de km de orașul italian, sunt 20 de km. Comuna, cu o populație de aproape 15.000 de locuitori, este legată de oraș prin linia de autobuz 92. Este o diferență de la cer la pământ între mijloacele care transportă oameni în Italia și cele din România. Pe linia 92 sunt autobuze urbane Iveco Citelis de 10,5 m lungime. Autobuzele au fost luate în 2012, având 5 ani vechime.
Cei 20 km sunt parcurși în 45 de minute, de-a lungul a 7 stații. Frecvența este de un autobuz pe oră. Interiorul este spațios, cu o capacitate de 81 de locuri. Un bilet costă între 1 și 3 euro, în funcție de distanță.