Starea victimelor rănite în urma exploziei care a avut loc aseară la un bloc din cartierul rezidenţial Copou din Iaşi este stabilă, trei persoane fiind internate în spital pentru evaluarea stării de sănătate, a declarat astăzi coordonatorul UPU-SMURD de la Spitalul Sf. Spiridon, Diana Cimpoeşu.
Echipajele medicale de la SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă au acordat îngrijiri medicale pentru 11 victime ale deflagraţiei care a avut loc în blocul construit în anul 1975.
Dr. Diana Cimpoeşu a afirmat că starea victimelor exploziei este stabilă, cinci dintre acestea prezentând intoxicaţii de la fumul inhalat şi traumatisme uşoare. După ce au fost aduse la spital, doar trei persoane, cu vârste cuprinse între 61 şi 85 de ani, au rămas internate la Spitalul de Neurochirurgie.
„Leziunile nu au determinat de o stare de şoc. După evaluare, se va stabili dacă e necesară rămânerea în spital. Vorbim de persoane vârstnice”, a spus Diana Cimpoeşu.
Deflagraţia, în urma căreia două persoane au decedat, s-a produs din cauza unor acumulări de gaze, iar cele mai afectate locuinţe ale blocului C2 situat pe strada Văscăuţeanu sunt cele situate la parter, avarii serioase suferind şi locuinţele aflate la etajele superioare.
Viceprimarul Gabriel Harabagiu a declarat că peretele exterior al blocului fost aruncat în stradă, plafonul de la etajul unu a ajuns la parter, iar cel de la parter la subsol.
Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Loredana Covalschi, a declarat că în urma exploziei două persoane, profesorul universitar Victor Bulacovschi, fost prorector al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”Iaşi, şi soţia acestuia, fost cercetător la Institutul Petru Poni, şi-au pierdut viaţa. Ei au fost prinşi printre dărâmături şi au fost scoşi cu greu de echipele de intervenţie, femeia fiind găsită la mai bine de o oră de la începerea căutărilor.
Viceprimarul Gabriel Harabagiu a anunţat că locatarii blocului pot dormi la căminul Colegiului Tehnic I.C. Ştefănescu, care se află în apropiere, însă victimele au preferat să doarmă la rude.
În cursul zilei de astăzi urmează să se facă noi expertize şi evaluări, pentru a se stabili cum s-a produs explozia.
(Sursa: radioiasi.ro)