Documente false depistate la controlul de la Vama Albița. Un neamț a prezentat un fals grosolan în loc de permis

0
115

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat un cetăţean din Germania care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

 

În ziua de 28 august a.c., în jurul orei 15.30, în P.T.F.Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetăţeanul german Alexander W., în vârstă de 36 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania.

 

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au solicitat conducătorului auto şi permisul de conducere. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control, similar celor eliberate de autorităţile germane, valabil pentru categoriile A”, B”, „C”, „D”, „BE”, „CE”, „DE”, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document  autentic, fiind fals total.

 

În legătură cu cele constatate, Alexander W. a declarat că a obţinut respectivul permis de conducere de la un conaţional contra unei sume de bani şi că nu are cunoştinţă că permisul în cauză este fals ori falsificat.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

 

 

Poliţiştii de frontieră vasluieni au depistat un cetăţean român care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autoturismul pe care îl conducea.

 

În data de 28 august a.c., în jurul orei 07.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român Serghei T., în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism marca BMW 320 D, înmatriculat în Bulgaria.

 

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea stiker-ului care atesta inspecţia tehnică periodică a autoturismului, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că autoturismul în cauză nu are inspecţie tehnică periodică valabilă şi că documentul prezentat la controlul de frontieră nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals total.

 

Cu privire la cele constatate, Serghei T. a declarat că a obţinut documentul din Bulgaria, contra sumei de 80 de euro şi nu are cunoştinţă că este fals sau falsificat.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments