Compozitorul Adrian Enescu, care a semnat muzică de film şi teatru timp de patru decenii, a murit la vârsta de 68 de ani, informează News.ro.
Compozitorul, orchestratorul şi instrumentistul Adrian Enescu, cunoscut în special pentru activitatea sa în domeniul muzicii de film şi de teatru, a murit, vineri, la vârsta de 68 de ani.
Adrian Enescu s-a născut pe 31 martie 1948, la Bucureşti. A studiat la secţia Compoziţie a Conservatorului de Muzică ”Ciprian Porumbescu”, iar din 1977 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, după prima sa apariţie discografică, din 1975, în calitate de orchestrator.
De-a lungul carierei sale de patru decenii, Adrian Enescu a primit 20 de trofee oferite de Uniunea Cineaştilor din România şi 15 premii din partea Uniunii Compozitorilor din România. A primit medalia Meritul Cultural Clasa I oferită de Presedinţia României, premiul pentru întreaga activitate la Festivalul de Film TIFF 2013 şi premiul ”George Enescu” oferit de Academia Româna în 2014, potrivit site-ului societateamuzicală.ro.
”Arta compoziţiei este pentru mine o mare pasiune. Condiţia de creator de muzică a fost cheia cu care am deschis multe uşi şi modul meu de supravieţuire. Pentru mine muzica este cea mai frumoasă şi complexă artă. Pot să ascult muzică la infinit”, spunea compozitorul.
Compoziţiile sale au fost înregistrate pe 14 albume.
Adrian Enescu a scris muzică pentru 65 de filme, muzică pentru spectacole de teatru, dar şi jazz şi electronică.
”Multe spectacole ar fi fost altfel, iar altele nu ar fi existat fără Adrian Enescu. Succesele unor regizori sau cântăreti ar fi fost poate mai puţin răsunătoare”, a fost mesajul publicat pe pagina oficială de Facebook a Teatrului Bulandra.
Adrian Enescu a colaborat cu numeroase instituţii de spectacole din Europa şi Statele Unite şi a compus muzică pentru regizori ca Dan Piţa, Mircea Veroiu, Sergiu Nicolaescu şi Alexandru Darie, dar şi pentru soliste ca Loredana Groza şi Silvia Dumitrescu.
Pentru Loredana Groza a compus şi produs albumele ”Bună seara, iubite”, “Un buchet de trandafiri” şi “Diva inamorata”.
A orchestrat proiectul ”Enigma” a lui Michael Creţu şi a scris muzica unor filme precum “Profetul, aurul si ardelenii”, “Artista, dolarii și ardelenii”, “Pruncul, petrolul și ardelenii”, “Faleze pe nisip”, “Noi, cei din linia intai”, “Ciuleandra”, “Mircea”, “Pas in doi” şi “Hotel de lux”.
A fost căsătorit cu actriţa Adina Popescu.
(Sursa: digi24.ro)