E oficial: Regele Mihai nu vine în țară pentru a participa la funeraliile Reginei Maria

0
112

Medicii curanți ai Regelui Mihai i-au recomandat să nu se deplaseze în țară pentru a participa la funeraliile Reginei Ana, Majestatea Sa rămânând în Elveția, în schimb fostul principe Nicolae va fi în România, a anunțat Casa Regală.

 

Un colegiu alcătuit din cinci medici curanți ai Regelui Mihai I, de diverse specialități, au făcut recomandări împotriva participării Majestății Sale la funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana. Anterior, Casa Regală anunțase, prin intermediul custodelui Coroanei, Principesa Margareta, că medicii vor decide dacă starea de sănătate a Majestății Sale îi va permite să vină în țară.

 

Regele a fost diagnosticat cu multiple metastaze ale unei forme avansate de cancer și, de atunci, s-a aflat în Elveția, la tratament. În ultimele clipe de viață, Regina Ana l-a avut alături, la Spitalul Morges, din Elveția, pe cel care i-a fost soț vreme de 68 de ani.

 

Regele Mihai I va rămâne pe perioada Funeraliilor Regale în reședința din Elveția, alături de prieteni și apropiați, de angajați ai Casei Majestății Sale și de două maici ortodoxe detașate la reședință. Această decizie a fost luată cu mare părere de rău, a anunțat Casa Regală.

 

La funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana vor lua parte ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills și domnișoara Elisabeta Maria Biarneix. Fiica stabilită în Statele Unite a familiei regale, Principesa Irina, a anunțat că nu va participa la ceremoniile funerare ale mamei sale.

 

Fostul principe Nicolae va veni în România pentru prima dată de la înlăturarea sa din familia regală, în vara anului trecut.

 

La funeralii și-au anunțat prezența membri ai Familiilor Regale străine. Numele lor vor fi anunțate joi, 11 august 2016, a mai comunicat Casa Regală.

 

Trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi adus în țară pe 9 august și va fi depus la Castelul Peleș, la Palatul Regal construit de Carol al II lea, în Sala Tronului, și la Curtea de Argeș. Până la data înmormântării, 13 august, vor fi organizate mai multe slujbe religioase, cu șase momente marcante, deopotrivă după rit ortodox și romano-catolic.

 

Regina Ana a plecat dintre noi la 1 august, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul elevețian Morges.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments