Chişinăul a acuzat joi Moscova de sfidarea legislaţiei moldoveneşti, după ce forţele Moscovei au luat parte la un exerciţiu militar în Transnistria ce simula o intervenţie pe teritoriul Republicii Moldova, relatează postul ProTV Chişinău, citat de News.ro.
Potrivit scenariului exerciţiului, trupele ruse din regiunea transnistreană şi forţele speciale de la Tiraspol au trecut Nistrul pentru a respinge atacul unor terorişti asupra staţiei de epurare.
La exerciţii au fost folosite blindate şi tehnică din dotare a militarilor ruşi care păzesc depozitele de muniţii de la Cobasna.
Aplicaţiile au stârnit îngrijorare la Chişinău, iar Ministerul Apărării a condamnat manevrele, pe care le-a descris drept o sfidare a legislaţiei moldoveneşti.
Republica Moldova a cerut în repetate rânduri retragerea celor aproximativ 1.000 de militari ruşi din Transnistria, însă în ciuda angajamentelor luate în fața comunității internaționale, Moscova a menținut în zonă un contingent de soldați și armament.
Rusia a trimis aşa-numite forţe de menţinere a păcii în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, după conflictul izbucnit între Tiraspol şi Chişinău în anii ’90.
(Sursa: digi24.ro)