Familia ambasadorului SUA la Chișinău, legături foarte strânse cu regimul sovietic

0
94
colaj Agora.md

colaj Agora.md

Nancy Bikoff Pettit, soţia lui James Pettit, actualul ambasador american la Chişinău, a lucrat şi ea ani buni la ambasada de la Moscova, în timpul regimului sovietic. Acum este ambasadoare în Letonia, o fostă ţară a spaţiului sovietic.

 

Originară din Patchogue, New York, Nancy Bikoff a absolvit Patchogue-Medford High School în 1971, iar în 1975 şi-a luat licenţa la Vassar, după care a mers la Universitatea Michigan, potrivit Allgov.com, citat de Agora.md.

 

După facultate, lucrează ca asistent de cercetare la Biblioteca Congresului şi la US Board for International Broadcasting, care conduce activitatea posturilor de radio Europa Liberă şi Radio Liberty, cu emisiuni destinate URSS şi estului comunist.

 

După ce se căsătoreşte în 1981cu James Pettit (licenţiat în Studii Internaţionale şi Limba Rusă la Universitatea din Iowa), ea îşi urmează soţul la ambasada Statelor Unite de la Moscova, în 1983. În timp ce James ocupă funcţiile de „general services officer” şi „political officer”, Nancy primeşte şi ea funcţia de asistentă la Office of Cultural Affairs la Ambasada SUA de la Moscova.

 

Nancy Bikoff Pettit revine la Moscova, între 1992 şi 1994, alături de soţul ei, devenit consul general adjunct. Şi de această data nu doar ca nevastă, ci primeşte ea funcţia de ofiţer politic la ambasada Statelor Unite de la Moscova, pentru o perioadă de doi ani.

 

Între 2003 şi 2007, Nancy Bikoff Pettit revine în misiune la Moscova, după care, în 2008, este numită ofiţer de informare la ambasada americană din Kiev, în vreme ce soţul ei este adjunctul misiunii americane în Ucraina.

 

În iunie 2015, Nancy este desemnată ca ambasador al Statelor Unite într-o altă ţară a spaţiului ex-sovietic, Letonia. Soţul său, fusese numit cu un an înainte, în mai 2014, ca ambasador american la Chişinău.

 

În Raportul pentru Senatul american, care l-a validat în misiunea din Moldova, este apreciată experiența sa în Rusia încă din perioada sovietică, cunoașterea problemelor din regiune și aptitudinile sale de limbă rusă: ”With three previous tours in Moscow, and as Deputy Chief of Mission in Kyiv, Mr. Pettit has served a third of his career in the former Soviet Union, gaining high respect for his depth of regional knowledge, experience and outstanding Russian language skills. Known as a superior leader and expert manager with a strong background in the interagency process, he will bring key skills to the task of furthering bilateral relations with the Government of Moldova, a key U.S. partner in Eastern Europe.”

 

În legătură cu biografia lui James Pettit, Dumitru Constantin atrăgea atenţia în Cotidianul că „avem de-a face cu un diplomat, dar unul al intelligence, ceea ce creează şi mai serioase întrebări pe seama ieşirii de care vorbim şi a motivelor ei vizibile şi invizibile”.

 

După cum se vede, relaţiile cu „intelligence”-ul şi legăturile cu fosta URSS şi cu spaţiul sovietic sunt unele de tradiţie în familia Pettit.

 

În urmă cu câteva zile, într-un interviu acordat unui post de televiziune de la Chişinău, ambasadorul James Pettit făcea o serie de declaraţii şocante, precum:

 

„Moldova nu este România.”

„Moldova îşi are propria ei istorie.”

„Alăturarea de România nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune în Republica Moldova.”

„Este important ca moldovenii să se recunoască a fi moldoveni, o naţiune aparte.”

 

Aceste afirmaţii şi-ar fi avut perfect loc în Tratatul Ribbentrop – Molotov.

 

Nici preşedintele Iohannis, nici premierul Cioloş nu au reacţionat la aceste declaraţii scandaloase ale diplomatului american.

 

(Sursa: EVZ.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments