Diferența Iași-Sibiu: noi n-avem organizator pentru ediția 2016, FITS are contracte semnate până în 2023. În timp ce organizatorii FILIT nu au postat încă pe portalul de achiziţii publice licitaţia de externalizare a organizării FILIT-ului care va avea loc în octombrie 2016, organizatorii Festivalului de Teatru de la Sibiu au încheiat ediţia din acest an ştiind deja ce trupe vor veni anul viitor şi peste doi ani.
Au pretenţia de festival mare, dar lasă totul la voia întâmplării sau pe mâna unui amator care a condus achiziţii modeste la o editură a Primăriei. Organizarea Festivalul internaţional de Literatură şi Traducere – FILIT 2016 rămâne incertă, în condiţiile în care caietul de sarcini al licitaţiei prin care se externalizează organizarea întâlnirilor cu public nu a ajuns încă pe portalul achiziiţilor publice. Asta deşi documentul este întocmit de la începutul lunii iulie, conform declaraţiilor lui Florin Lăzărescu, parte a echipei FILIT. Cu totul altfel stau lucrurile în cazul altor manifestări de acest gen: treaba merge brici.
Angajat la instituţia condusă de soţie
Atunci când a câştigat un concurs pentru postul de referent achiziţii în cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), în octombrie 2014, Marcel Buzea primea o fişă a postului prin care se obliga să realizeze şi toate achiziţiile instituţiei prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). A devenit responsabil inclusiv de achiziţii celebre şi de tristă rezonanţă pentru instituţie – holograma, scena etc – dar şi de cele pentru FILIT.
Concursul, la care participase singur, l-a propulsat de la o funcţie obscură la marketingul Editurii Junimea în vârful achiziţiilor pentru unul dintre cele mai importante evenimente din Iaşi. Calificarea şi nu faptul că era soţul unei şefe din muzeu l-au impus pe acest post, au declamat apărătorii săi. Ce a ieşit din această mişcare se vede clar: la începutul lunii august, achiziţiile pentru FILIT 2016, care este anunţat pentru luna octombrie, sunt în stadiul de „schelet”. În lipsa unei reacţii a lui Buzea faţă de întârzierea nepermisă a depunerii caietului de sarcini la SEAP, a răspuns directorul-adjunct al instituţiei, Amelia Gheorghiţă: „Domnul Marcel Buzea trebuie să ştie detalii legate de caietul de sarcini”.
La sfârşitul lui iulie, cu două luni înainte de FILIT 2016, a cărui dată exactă de derulare încă nu a fost comunicată, Dan Lungu era în concediu
Complexitatea ne omoară
Într-un final, ulterior unui material pe această temă publicat de 7EST în ediţia trecută, MNLR Iaşi a înaintat şi un răspuns oficial prin care se arată că FILIT de fapt este în plină desfăşurare şi că mai trebuie externalizată doar partea de organizare a întâlnirilor cu publicul. Adică exact cea mai importantă. Despre întârziere? „Dacă întrebarea dvs. se referă la caietul de sarcini pentru evenimentele dedicate întâlnirilor cu publicul, vă putem spune că Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a înregistrat documentaţia de atribuire cu numarul 240010 şi denumirea Organizare eveniment Festival Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), transmisă de instituţia noastră spre publicare. Documentaţia este una complexă şi, conform prevederilor legale, cuprinde şi caietul de sarcini”, se arată în răspunsul MNLR.
Amintita derulare a FILIT se referă la nişte burse acordate unor scriitori, degrabă vânturate în spaţiul public de hotnews.ro de unde sunt imediat preluate de directorul Dan Lungu pe contul său de facebook.
Cât de complicat este şi cât durează?
Pentru a înţelege cât de grav este să stai cu săptămânile după o viză a ANRMAP, 7EST a cerut un punct de vedere de la un actual director şi un fost director de societăţi de stat din Iaşi obişnuiţi cu procedurile. „În general, după ce înaintezi caietul de sarcini durează, să spun, 15 zile. Dacă sunt ei mai ocupaţi, durează 17. De regulă, a durat şi mai puţin de 15 zile. Depinde dacă suni pe unde este caietul şi vorbeşti cu ei să-l vizeze mai repede, că ai nevoie de acea licitaţie”, ne-a explicat Ovidiu Laicu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.
Al doilea ieşean întrebat despre viza de la ANRMAP spune că, de fapt, termenul nu trece niciodată de 10 zile, dacă-ţi dai, cât de cât, interesul. „Nu mai sunt director, poate s-a mai schimbat ceva, pentru că era o intenţie să fie reduse termenele. Dar noi luam acea viză cam în 10 zile”, a declarat Daniel Minciună, fostul director de la Drumuri Judeţene.
Directorul Chiriac a pus la cale o maşinărie de organizare
Cum lucrează adevăraţii organizatori
Greu de făcut comparaţie între FILIT, cu un buget de aproximativ 500.000 de euro, şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), cu 9 milioane de euro în 2016. Nu pentru că FILIT ar fi mai slab deoarece are mai puţine evenimente (având un buget cu mult mai mic) şi nu pentru că la Sibiu doar aproximativ 2 milioane de euro sunt bani publici, restul venind de la sponsori.
Diferenţa majoră dintre cele două festivaluri este dată de viziunea celor care le conduc. Dacă la Iaşi se ocupă de achiziţii Marcel Buzea de Junimea, la Sibiu directorul FITS s-a înconjurat de o echipă care chiar ştie meserie. Declaraţia lui Constantin Chiriac, directorul festivalului, arată din ce provine diferenţa: „FITS este, de fapt, o activitate continuă precum curgerea unei ape, nu o muncă în salturi, pentru că nu facem aşa: începe o ediţie, apoi se termină, ne luăm avânt, ne poticnim şi încercăm să ducem mai departe. Nu! La noi ediţia de anul viitor este realizată deja în proporţie de 80%, iar cea din 2018, aproape 50%. Mai avem de lucrat pentru 2019 şi 2020, dar avem un contract semnat deja pentru 2023. Aproape un sfert din bugetul de anul acesta a fost primit de la bugetul local. Restul sunt sponsorizări. Din fericire, acest eveniment produce pentru comunitate mai mult decât cheltuieşte şi, când ai 65.000 de spectatori zilnic, şi sponsorii sunt încântaţi să participe”.