Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna gălăţeană Fârţăneşti, s-a ales cu capul și nasul spart, după ce le-a atras atenția vecinilor să nu îşi mai lase vaca în faţa gardului său fără ca la sfârșit să strângă excrementele animalului.
Sătul să strângă după animalele altuia, Georgică Bălan i-a atras atenția vecinei sale să strângă balega dacă mai lasă vaca la poarta lui. Enervată, femeia a tăbărât cu pumnii pe bărbat, iar la câteva minute și-a făcut apariția și soțul ei, care, la rândul său l-a luat la bătaie pe consăteanul care a îndrăznit să-i roage să facă curățenie.
„Vecinul ăsta şi nevasta lui, că ea a sărit prima de m-a bătut, dau vaca lor numai lângă gardul meu, de se fac numai mizerii. Când intru în curte păşesc prin mizeria animalului lor. Mi-e şi ruşine, degeaba curăţ că a doua zi e la fel. Că la el în fața porţii e curat şi la mine e mizerie de la vaca lui. În plus îmi vine mizerie şi de la porcii lui, pe care îi ține tot lângă gardul meu. Să nu mai spun că mi-a tăiat doi salcâmi şi a mutat şi gardul. Uitaţi în ce hal m-au adus”, se plângea Georgică Bălan citat de Libertatea.
Bărbatul a sunat la 112 şi o ambulanţă l-a adus la Spitalul de Urgenţă Galaţi, unde este în continuare internat. „Pacientul a fost internat de urgenţă în spitalul nostru, cu un traumatism cranio-facial. Are o plagă parietală care a necesitat tratament local, sutură locală. Are şi fracturile ale oaselor nazale, din pricina cărora are în continuare hemoragie nazală şi urmează să mai fie supus unor investigaţii din zona O.R.L. Va mai rămîne internat încă vreo câteva zile”, a declarat Lucica Grigorică, de la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Poliţiştii gălăţeni au confirmat că în acest caz s-a deschis un dosar de urmărire penală pentru lovire şi alte violenţe.
(Sursa: libertatea.ro)