Ce destinație ai alege dacă ai putea merge absolut oriunde în lumea asta? Cu siguranță te-ai gândit la asta. Să fie un loc exotic, cu mult soare și cu aberant de puțină mișcare, cu un cocktail fresh și cu o carte bună, în timp ce stai pierdut undeva într-un șezlong inimaginabil de comod? Sau poate undeva pe un vârf de munte, cu răsăritul în față și cu aer proaspăt în plămâni, gata de o nouă drumeție? De ce nu amândouă și ceva în plus?
De prea multe ori ne îngropăm în rutina zilnică și uităm că lumea e plină de locuri frumoase care așteaptă răbdătoare să fie admirate. Concediul mult visat – programat, desigur, cu un număr consistent de luni înainte – pare să nu mai devină realitate și ajungem treptat să ne consolăm cu câte o plimbare scurtă, doar așa cât să avem impresia că ne-am mai limpezit puțin gândurile, pentru că – nu-i așa? – n-avem timp de mai mult, nu sunt bani, nu știm ce să alegem… iar lista poate continua la nesfârșit.
MAI SIMPLU DECÂT CREZI
Ei bine, îți propun o modalitate eficientă de a depăși toate aceste obstacole, fără prea mult efort. Așa cum sigur știi, timp de 4 luni, Diaflor Travel și Mamma Mia au colaborat pentru a te trimite într-o excursie de vis. Dacă nu ai apucat încă să te înscrii în concurs, trebuie să știi că au mai rămas doar câteva zile în care poți să iei parte la șansa de a pleca în vacanță fără nici o grijă. Tot ce trebuie să faci este să comanzi felurile tale favorite de la Mamma Mia, să completezi talonul Diaflor pe care-l vrei primi odată cu bonul fiscal și să-l introduci în urna pentru concurs, aflată în restaurantele Mamma Mia. Simplu, nu?
Mai apoi nu-ți mai rămâne decât să-ți notezi data de 16 august„ în calendar, pentru că atunci va fi marea extragere, în urma căreia chiar tu ai putea ieși câștigător. Între timp, poți începe să-ți faci bagajul. Ai grijă să-ți pregătești haine de toate felurile, pentru că ai șansa să mergi fie într-o excursie de 7 zile la Dublin, fie să te bucuri de un pelerinaj de 7 zile la Ierusalim – două destinații absolut superbe, pregătite cu atenție până la cel mai mic detaliu, pentru ca tu să ai vacanța perfectă!
Ai reținut, da? 16 august este ziua cea mare, așa că fii pe fază și urmărește site-ul mammamia.ro pentru a vedea dacă te numeri printre norocoșii câștigători! E timpul să-ți faci timp. De restul ne ocupăm noi.