Horodniceanu: dator vândut la bancă, şi-a luat Mercedes. Averile ieşenilor care se ocupă de cazurile de corupţie şi crimă organizată

0
661

Ieşeanul Daniel Horodniceanu, şef al DIICOT, a făcut credite de parcă ar fi societate comercială. Este solvabil: familia sa încasează 21.000 lei lunar.

 

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, deţine o casă, trei terenuri şi datorii la bănci de peste 650.000 de lei.

 

Refinanţare de zile mari

În declaraţia de avere, magistratul ieşean arată că deţine împreună cu soţia sa, medicul Corina Horodniceanu, o casă de locuit în Iaşi, de 245 de metri pătraţi, construită în 2012, şi două terenuri intravilane de 708 metri pătraţi, respectiv 200 de metri pătraţi. De asemenea, împreună cu sora sa, Diana Horodniceanu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, are un teren agricol de 1.112 de metri pătraţi în Iaşi, dobândit în 2004. Procurorul-şef al DIICOT a făcut anul acesta o refinanţare la BRD în valoare de 543.383 de lei şi mai are alte patru credite la aceeaşi bancă, în valoare totală de 123.500 de lei.

La începutul acestui an, Horodniceanu a înstrăinat o maşină către Casa Auto SRL Iaşi prin contract buy-back în valoare de 9.990 de euro, iar soţia sa a cumpărat un Mercedes din 2013. Şeful DIICOT a obţinut, în 2015, venituri de 180.095 de lei din salariu şi titluri executorii, iar soţia sa de 50.153 de lei din indemnizaţia de la Ministerul Sănătăţii şi alţi 17.933 de lei din servicii medicale de la CJAS.

 

Numirea lui Daniel Horodniceanu la cârma DIICOT a fost o surpriză

Şi Prisăcaru conduce maşină nouă

Cătălin Prisăcaru, care i-a luat locul lui Daniel Horodniceanu la conducerea DIICOT Iaşi, deţine un teren intravilan de 336 metri pătraţi şi o casă de locuit de 273 metri pătraţi în Iaşi, ambele cumpărate în 2005. Totodată, magistratul specifică în declaraţia de avere că are două apartamente de 40, respetiv 30 de metri pătraţi. Anul trecut, procurorul-şef al DIICOT Iaşi şi-a cumpărat un Ford Focus din 2007. Cătălin Prisăcaru nu a scăpat nici el de credite, împrumutând, în 2008, 62.342 de euro de la Raiffeisen.

Potrivit declaraţiei de avere, anul trecut magistratul a încasat mai mulţi bani decât şeful său. Cătălin Prisăcaru a obţinut 196.424 de lei din salariu şi drepturi salariale încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti, iar soţia sa 47.348 de lei salariu de la o firmă de asigurări şi 2.256 de lei în calitate de consultant.

 

Citește și Dezvăluire: au anulat planul parcărilor ca să ia ei banii. Nichita i-a scris lui Chirica: „Rog urgent”

 

Şeful DNA Iaşi preferă ratele

Bogdan Munteanu, procurorul-şef al DNA Iaşi, are împreună cu soţia un apartament în Iaşi de 77,2 metri pătraţi, achiziţionat în 2009 şi o maşină KIA din 2013. De asemenea, magistratul are 107.934 de lei în conturi şi trei credite de aproape aproape 190.000 de lei. Munteanu a obţinut, anul trecut, 116.608 de lei din salarii, 46.866 de lei din drepturi salariale restante, rezultate în urma unor hotărâri judecătoreşti şi alţi 1.046 de lei în urma unui contract de colaborare, formator seminarii, de la Consiliul Superior al Magistraturii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments