La un an de la lansare, Telefonul Vârstnicului a fost apelat de 5.708 de ori de 1.423 persoane

0
119

La un an de la lansare, Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită de informare și asistență dedicată persoanelor peste 65 de ani, operată de către Fundația Principesa Margareta a României și finanțată de către Fundația Vodafone România prin programul „Connecting for Good”, a înregistrat peste 5.700 apeluri, dintre care 1.423 sunt apelanți unici, proveniți din toate regiunile țării.

 

Cu ocazia ȋmplinirii unui an de la lansarea proiectului, Fundația Principesa Margareta a României lansează studiul „Analiza aspectelor sociale ale vârstnicilor din România”. Acesta are la bază declarațiile și marturiile beneficiarilor programului Telefonului Vârstnicului

 

Documentul oferă o imagine de ansamblu asupra situației persoanelor de vârsta a III-a din România și propune mijloace de intervenție care să răspundă nevoilor seniorilor, având totodată în vedere ameliorarea calității vieții acestora.

 

Datele studiului au fost colectate în ultimele 10 luni prin intermediul serviciului gratuit Telefonul Vârstnicului și reflectă în întregime declarațiile celor 1.423 de apelanți din toată țara care au răspuns unui interviu telefonic semistructurat.

 

Dintre cei 1.423 de apelanți unici ai programului, 61% sunt femei, iar 31% bărbați. În ceea ce privește mediul de viață, 38 % provin din mediul rural sau orașe mici, 29% din orașe mari, iar alte 29% din București (391 de apelanți). Vârsta apelanților diferă, cei mai numeroși se încadrează în palierul 70-80 de ani (91%), iar situația locativă arată că peste 55% dintre ei locuiesc singuri.

 

Telefonul Vârstnicului oferă gratuit și confidențial informații de interes general, sfaturi sau îndrumare către resursele necesare vârstnicilor, semnaleză abuzuri și alină singurătatea prin conversații cu asistenții sociali care preiau apelurile. Statistic, 46% dintre apelanții la 0800 460 001 au solicitat informații de ordin general, 13% au solicitat sprijin financiar, iar 8% au solicitat informații despre servicii de îngrijire la domiciliu. De observat este faptul că 16% dintre vârstnici au solicitat serviciul de reapelare, mărturisind că se simt foarte singuri. Studiul prezintă o imagine amplă asupra acestor aspecte, cu date statistice, precum și cu menționarea zonelor din care provin cazurile.

 

Dintre problemele ȋntâlnite ȋn rândul vârstnicilor, cea a abuzurilor a fost des identificată în cadrul celor 10 luni de activitate curentă a liniei de ajutor. 17 sesizări ale unor situații de abuz asupra vârstnicilor și 94 de solicitări de consiliere juridică pe diferite teme, cele mai frecvente pentru situații în care vârstnicii au rămas fără locuință, au fost semnalate la Telefonul Vârstnicului. În funcție de obiectul lor, cazurile de abuz au fost redirecționate astfel: 28% spre ONG-uri, 27% spre DGASPC-uri (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului), 24% spre linii de ajutor specializate, 14% spre primării și 7% spre puncte ale poliției locale.

 

Telefonul Vârstnicului a dezvoltat și activat o rețea de actori implicați în asistența vârstnicilor care este formată din 425 de organizații: instituții publice, ONG-uri și furnizori de servicii. Această rețea oferă soluții practice la nivel național, prin redirecționări punctuale ale solicitărilor spre resurse existente în comunitățile locale.

 

Telefonul Vârstnicului poate fi apelat gratuit de luni până vineri, între orele 8 şi 20, la numărul 0800 460 001.

 

Website oficial: http://www.telefonulvarstnicului.ro

Email: [email protected]

Facebook: www.facebook.com/TelefonulVarstnicului

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments