Pakistanez expulzat din România pentru promovarea islamismului extremist

0
119

Un pakistanez în vârstă de 31 de ani care va fi expulzat din România după ce ofiţerii SRI au descoperit că promova islamismul extremist şi susţinea grupări teroriste din ţara natală.

 

Curtea de Apel București a dispus marți declararea ca persoană indezirabilă pentru România a cetățeanului pakistanez Shahzad Ahmed pentru o perioadă de 10 ani, după ce SRI a descoperit că acesta a efectuat propagandă în mediul virtual în favoarea mai multor entități teroriste.

 

Potrivit unui comunicat al Serviciului Român de Informații, Shahzad Ahmed, aflat în România în calitate de solicitant al dreptului de ședere în baza căsătoriei cu un cetățean român, a intrat în atenția SRI începând cu finele anului 2015, când a pătruns ilegal în țara noastră, ca refugiat.

 

„În urma măsurilor informativ-operative derulate, s-a stabilit că respectivul a derulat activități care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri și amenințări la adresa securității naționale. Concret, străinul s-a remarcat prin activități de propagandă în mediul virtual, în favoarea mai multor entități teroriste active în zona de origine, susținând supremația islamului extremist, incitând la jihadul global, fiind, totodată, preocupat de cunoașterea și însușirea modului de fabricare a unor dispozitive explozive improvizate și a componentelor acestora”, se arată în comunicatul SRI.

 

La propunerea SRI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat CAB, care a dispus măsura declarării ca indezirabil a lui Shahzad Ahmed, pentru implicarea în fapte care, potrivit art. 3 lit. „i” și „l” din Legea 51/1991 (republicată), constituie amenințări la adresa securității naționale.

 

Ca urmare a sentinței Curții de Apel București, străinul a fost luat în custodie publică cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul național.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments