Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat astăzi ”Strategia ANCOM pentru comunicațiile digitale 2020”,document ce conține analiza-diagnostic a situației actuale în sectorul comunicațiilor din România, precum și tendințele de viitor, pe baza cărora ANCOM a formulat prioritățile strategice și principalele direcții de acțiune pentru următorii 5 ani de administrare și reglementare a pieței telecom.
Prioritățile Autorității pentru 2016-2020
Potrivit Strategiei publicate, Autoritatea se va concentra în perioada 2016-2020 pe maximizarea beneficiilor utilizatorilor telecom din România, cu precădere prin promovarea competitivității rețelelor și tarifelor de comunicații. “În următorii cinci ani vom promova mai mult decât oricând inovarea și performanța tehnologică la nivelul infrastructurii de comunicații din România. Rețelele mai eficiente, cu performanțe tehnice superioare, încorporează inovația mai repede, pot concura mai bine și permit furnizarea de servicii mai competitive în zone geografice mai extinse”, a declarat Cătălin Marinescu, Președintele ANCOM.
Direcții de acțiune ANCOM
Printre direcțiile de acțiune identificate în Strategia ANCOM se numără mai multe măsuri cu impact direct asupra utilizatorilor telecom din România. Astfel, Autoritatea are în vedere realizarea unor hărți interactive de acoperire teritorială a rețelelor de comunicații din România, pentru o informare cât mai corectă a utilizatorilor telecom. Hărțile interactive ale ANCOM vor permite afișarea unor detalii relevante pentru utilizatori, precum viteze de transfer de date, tehnologii disponibile, precum și nivelul calitativ al acoperirii (de bază, bună și foarte bună).
De asemenea, ANCOM ia în calcul introducerea unei perioade de probă în contractele de servicii mobile cu executare succesivă care exclud furnizarea de echipamente, pentru a le facilita utilizatorilor schimbarea furnizorului și pentru a stimula cererea de servicii.
În plus, Autoritatea va analiza dacă includerea serviciilor de acces în bandă largă în serviciul universal poate susține obiectivele Agendei Digitale pentru România, astfel încât să determine extinderea rețelelor de bandă largă la puncte fixe în zone defavorizate și, astfel, maximizarea acoperirii la nivel de populație până în anul 2020.
Evoluții și tendințe 2020
Potrivit Strategiei publicate de ANCOM, pachetele de servicii de comunicații convergente fix-mobil vor deveni produse de masă până în anul 2020. Utilizatorii români vor avea la dispoziție tot mai multe servicii și aplicații oricând, oriunde (acasă, la serviciu, în vacanță, staționar sau în mișcare etc.) și pe orice echipament (calculator desktop sau portabil, tabletă, telefon etc.). În egală măsură, Wi-Fi-ul va deveni o obișnuință pentru conectarea online a multiplelor echipamente terminale în majoritatea gospodăriilor din România.
Pe măsura migrării serviciilor în online, frontierele dintre serviciile de comunicații electronice tradiționale și serviciile online („aplicații”) se vor estompa. Utilizatorii se vor angaja tot mai des în comunicație simultană printr-o varietate de echipamente și aplicații, astfel încât servicii precum videotelefonia pe televizor sau tabletă vor înlocui tot mai des clasicele apeluri vocale în familie și între prieteni, iar teleconferința pe laptop, multe dintre deplasările oamenilor de afaceri.
Despre Strategia ANCOM pentru comunicațiile digitale 2020
Analiza strategică ANCOM a fost adoptată în urma unui proces de consultare publică derulat în perioada mai-iunie 2016 și urmează adoptării în 2015 a unor politici și strategii sectoriale importante pe plan național și european. Strategia ANCOM vine în contextul intrării în vigoare a Regulamentului UE privind internetul deschis și eliminarea roaming-ului în Europa, fiind adoptată în paralel cu dezbaterile privind revizuirea cadrului european de reglementare a comunicațiilor și cu transpunerea în România și aplicarea în practică a măsurilor privind reducerea costurilor rețelelor de bandă largă.