Într-un meci întrerupt adesea de ploaie, Simona Halep (nr. 4 WTA) a fost învinsă în semifinalele turneului din Cincinnati de Angelique Kerber (nr. 2 WTA), scor 3-6, 4-6, potrivit digisport.ro.
Simona Halep a părăsit turneul de la Cincinnati în faza semifinalelor, după înfrângerea în două seturi cu Angelique Kerber, scor 3-6, 4-6 după o oră și 29 de minute de joc.
Halep (24 de ani) a început meciul cu un break, dar apoi Kerber, vicecampioana olimpică, a luat 3 game-uri la rând. Sportiva din România a revenit şi a restabilit egalitatea, dar Kerber a trecut la cârma jocului, fructificându-şi serviciul pentru 4-3. Meciul a fost întrerupt de ploaie, iar la reluare Kerber a mai făcut un break, iar apoi a încheiat setul cu 6-3.
În cel de-al doilea set, Kerber (28 de ani), care va deveni numărul unu WTA dacă va câştiga turneul, a început în forţă şi a condus cu 3-0 şi 4-1. Halep a reuşit un break şi s-a apropiat la 4-3, dar Kerber a servit bine şi a făcut 5-3, salvând o minge de 4-4, iar apoi a încheiat setul şi meciul cu 6-4.
Kerber a pus astfel capăt unei serii de 13 victorii consecutive în circuitul WTA reuşite de Halep, grație căreia a câștigat titlurile de la Bucureşti şi Montreal. Simona, finalistă la ediţia de anul trecut a turneului din statul american Ohio, va primi un cec de 123.665 dolari şi 350 de puncte WTA pentru accederea în penultimul act.
Halep a greșit enorm în meciul cu Kerber, statistica arătând nu mai puţin de 50 de erori neforţate ale româncei, față de 21 comise de Kerber și 21 de lovituri direct câştigătoare ale sportivei noastre, față de 12 pentru adversară.
Românca avea 4-0 în meciurile cu Kerber pe suprafaţă hard înaintea acestui duel. Scorul meciurilor directe este de 4-3 pentru Halep în prezent. Primul duel a fost câştigat de Halep, în 2009, la Saint-Raphael, cu 5-7, 6-2, 7-5. Apoi au urmat alte două victorii ale româncei, în 2014 în finală la Doha, cu 6-2, 6-3, în 2015, în optimi la Toronto, cu 6-3, 5-7, 6-4.
Anul acesta au avut loc nu mai puţin de 4 meciuri între cele două jucătoare, 3 câştigate de Kerber şi unul de Halep. Germanca s-a impus în Fed Cup, la Cluj-Napoca, scor 6-2, 6-2, apoi în sferturi la Wimbledon, cu 7-5, 7-6 (2), şi la Cincinnati, în timp ce Halep a învins în semifinale la Montreal, cu 6-0, 3-6, 6-2.
În finală, Angelique Kerber o va înfrunta pe Karolina Pliskova (Cehia/N. 15), victorioasă cu 6-1, 6-1 în faţa numărului 3 mondial, Garbine Muguruza (Spania).
(Sursa: digisport.ro)