Statele Unite au lansat luni mai multe raiduri aeriene împotriva militanţilor din Libia ai organizaţiei teroriste Stat Islamic, o măsură ce deschide un front nou împotriva grupării, la cererea Guvernului de la Tripoli sprijinit de ONU, au anunţat oficiali libieni şi americani, potrivit news.ro.
Şeful Consiliului Prezidenţial libian, Fayez Serraj, a declarat într-un mesaj televizat că avioane de luptă americane au atacat bastionul ISIS din Sirte, în nordul Libiei.
„Consiliul Prezidenţial, în calitate de comandant suprem al armatei, a formulat o cerere pentru susţinere directă americană pentru lansarea unor raiduri aeriene specifice”, a spus Serraj. „Primele atacuri au început astăzi (luni – n.r.), care au vizat poziţii din Sirte, provocând pierderi majore”, a adăugat el.
SUA nu vor trimite trupe terestre în ţara nord-africană, a adăugat el.
Bombardamentele ce au vizat tancuri şi vehicule ale teroriştilor vin pe fondul temerilor tot mai mari în legătură cu ameninţarea reprezentată de islamişti în Europa şi în legătură cu abilitatea ISIS de a inspira atacuri în regiune.
Operaţiunile marchează debutul unui rol mai intens al Statelor Unite în lupta împotriva Statului Islamic în Libia. Acestea au fost primele raiduri american vizând militanţii din Libia ai ISIS din februarie încoace.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, a confirmat într-un comunicat că preşedintele Barack Obama a autorizat raidurile, la recomandarea secretarului Apărării, Ash Carter, şi şefului Statului Major Interarme, generalul Joseph Dunford.
Anul acesta, oficiali americani au estimat că până la 6.000 de militanţi ISIS se află în Libia, inclusiv unii care au fugit din Siria. Însă, în ultimele luni, oficialii au dat asigurări că numărul acestora a scăzut şi grupul pierde teren sub presiunea miliţiilor locale şi a Guvernului instaurat cu ajutorul ONU.
(Sursa: digi24.ro)