Preşedintele mexican Enrique Pena Nieto este acuzat că şi-a plagiat aproape o treime din teza de licenţă în drept, potrivit unei analize publicate duminică de una dintre cele mai cunoscute ziariste de investigaţii din această ţară, scrie Reuters.
Din cele 682 de paragrafe ale tezei de 200 de pagini, 197, respectiv 28,9%, ar fi plagiate.
Articolul a fost publicat pe site-ul ziaristei Carmen Aristegui, cea care a dezvăluit, în 2014, că o luxoasă locuinţă a soţiei preşedintelui, în valoare de aproape 7 milioane de dolari, era înregistrată pe numele unei companii abonată la contracte publice.
Scandalul Casa Blanca a reprezentat o lovitură dură pentru Pena Nieto, a cărui popularitate a atins recent un minim istoric, pe fondul criminalităţii în creştere şi a corupţiei din ţară.
Într-o declaraţie, purtătorul de cuvânt al guvernului, Eduardo Sanchez, a încercat să minimizeze acuzațiile de plagiat, vorbind despre „erori stilistice”. Acesta a afirmat că preşedintele a îndeplinit toate standardele pentru a absolvi facultatea de Drept.
(Sursa: HotNews.ro)