Tancurile turcești au intrat în Siria. Misiune: alungarea grupării jihadiste Statul Islamic

0
105

Armata turcă și forțele coaliției internaționale antijihadiste au lansat miercuri dimineață o operațiune pentru alungarea grupării jihadiste Statul Islamic din orașul sirian Jarablos, situat în apropiere de frontiera cu Turcia, a indicat biroul premierului turc, citat de marile agenții de presă. Ulterior, armata turcă a intrat și cu tancurile în Siria.

 

Forțele armatei turce și cele aeriene ale coaliției internaționale „au lansat o operațiune militară vizând curățarea districtului Jarablos din provincia Alep de organizația teroristă Daesh”, acronimul arab pentru Stat Islamic, potrivit unui comunicat oficial.

 

Agenția de presă turcă Anadolu a precizat că operațiunea a început la ora locală 04:00 (01:00 GMT) și are ca obiectiv secundar să „întărească securitatea frontierei și să păstreze integritatea teritorială a Siriei”.

 

Agerpres notează că armata turcă a lansat tiruri de artilerie asupra orașului de frontieră sirian Jarablus, în timp ce avioane militare ale SUA au bombardat poziții ale Stat Islamic, ca parte a operațiunii, au declarat surse militare turce, citate de Reuters.

 

Un grup al forțelor speciale turce, sprijinite de avioane americane din cadrul coaliției antijihadiste au trecut în nordul Siriei, dar incursiunea terestră nu a început încă, în prezent acționându-se în sensul pregătirii unui coridor de trecere pentru alte trupe, a indicat agenția britanică de presă.

 

Potrivit postului de televiziune NTV, un mic număr de membri ai forțelor speciale turce au intrat câțiva kilometri în interiorul teritoriului sirian pentru a securiza zona înaintea unei posibile incursiuni ce pare iminentă.

 

Ulterior, armata turcă a intrat cu mai multe tancuri pe teritoriul sirian.

 

Avioane F-16 turce au bombardat poziții ale jihadiștilor la Jarablos, pentru prima oară de la doborârea în noiembrie 2015 a unui bombardier rusesc de către un avion de vânătoare turc la frontiera turco-siriană, mai adaugă același canal de televiziune.

 

Marți seara, Turcia s-a declarat pregătită să sprijine o operațiune pentru alungarea Stat Islamic din Jarablos, după ce tiruri de mortiere și rachete au vizat teritoriul său la Karkamiș și orașul de frontieră turc Kiliș, situat mai la vest.

 

În același timp, sute de rebeli sirieni susținuți de Ankara se pregăteau de partea turcă a frontierei pentru o ofensivă vizând preluarea controlului asupra Jarablos, ultimul punct de trecere controlat de Stat Islamic la frontiera turco-siriană – conform unor surse ale rebelilor și Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).

 

Pentru Turcia, această operațiune este motivată de dorința de a împiedica preluarea controlului asupra acestei localități de către milițiile kurde și de a „deschide un coridor pentru rebelii moderați”, a subliniat un responsabil turc.

 

Anunțul lansării operațiunii la Jarablos intervine în contextul în care vicepreședintele american Joe Biden este așteptat miercuri dimineața la Ankara, unde urmează să aibă discuții cu premierul Binali Yildirim și președintele Recep Tayyip Erdogan.

 

Ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu declarase anterior: „Noi nu vrem Daesh nici în Irak și nici în Siria. Vom oferi orice tip de sprijin operațiunii (de alungare a jihadiștilor) din Jarablos”.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments