Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat din Republica Moldova urmărit internaţional, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea unor infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice.
În data de 23 august a.c., în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare intrării în România, Andrei I., în vârstă de 46 de ani, cetăţean din Republica Moldova, pasager într-un autoturism ce avea ca destinaţie municipiul Bucureşti.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul era urmărit internaţional, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare, de către autorităţile din Germania, pentru săvârşirea unor infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.