Victorel Lupu a plătit o amendă judiciară de 5.000 de lei din banii CJ Iași. Ce explicații au găsit reprezentanții instituției

0
183

Victorel Lupu a fost amendat cu suma de 5.000 de lei pe 15 martie 2016, pe când îndeplinea funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Iași. Instituţia a plătit trei luni mai târziu, din bani publici amenda primită în nume personal de fostul preşedinte interimar. Reprezentanţii instituţiei spun că amenda judiciară ar fi fost primită de Lupu dar ca şef de CJ, de aceea a fost decontată din bani publici.

 

Victorel Lupu a fost amendat cu suma de 5.000 de lei de magistratul care judeca un dosar de corupţie la Dumeşti, soluţionat între timp cu mai multe condamnări cu executare. Amenda a rămas definitivă pe 25 aprilie, după ce alt complet de la aceeaşi instanţă a respins contestaţia „petentului Lupu Victorel”, prin care acesta cerea anularea amenzii judiciare. În plus, tot atunci, Lupu a fost obligat şi la plata către stat a 500 de lei, drept cheltuieli judiciare, arată „Ziarul de Iași”.

 

Potrivit încheierii de şedinţă prin care Victorel Lupu a fost amendat, în calitate de preşedinte interimar al CJ, pentru că acesta a refuzat să reprezinte interesele comunei Dumeşti în procesul amintit, interpretând legea diferit faţă de Curtea de Apel Bucureşti, care îl obligase să se prezinte la proces sau să desemneze un reprezentant.

 

Primăria Dumeşti a avut calitatea de parte civilă în respectivul dosar şi cum primarul Mihai Sabaiduc se afla pe lista inculpaţilor, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca interesele respectivei unităţi administrativ teritoriale să fie reprezentante de Consiliul Judeţean.

 

Reprezentanţii CJ Iaşi au admis că această amendă dată de Curtea de Apel Bucureşti a fost achitată din banii instituţiei, plata fiind făcută pe 7 iunie. „Sancţionarea a fost dispusă de către instanţă pe instituţia preşedintelui CJ Iaşi în exercitarea atribuţiilor instituţiei şi nu pe persoană fizică. De altfel, citarea s-a făcut pentru instituţia CJ cu sediul în Bulevardul cel Mare şi Sfânt. Ca urmare, amenda s-a plătit de CJ”, a menţionat Vlad Ciobanu, purtător de cuvânt al CJ, pentru sursa citată.

 

Cazul nu este singular: pe când era primar, Gheorghe Nichita a fost şi el obligat la plata unei sume de bani din cauza unei greşeli personale. A făcut-o din banii primăriei, dar Curtea de Conturi l-a obligat pe fostul edil să achite amenda din propriul buzunar.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentDNA anchetează Holograma care n-a fost. Concluzii comune ale Curţii de Conturi şi Consiliului Judeţean: achiziţiile de la MNLR sunt vraişte
Articolul următorFemeie însărcinată în 7 luni, moartă la spital în condiții suspecte. Suspiciuni de transfuzie greșită
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments